Brașovul a declanșat prăbușirea regimului Ceaușescu cu DOI ANI înainte de Revoluție

Cu mult înainte de Timișoara și București, Brașovul a fost primul oraș care a strigat „Jos Ceaușescu!”. Nu este o figură de stil, ci o concluzie dură desprinsă din documente ale Securității, rapoarte declasificate și mărturii ale participanților, ignorate timp de decenii.

Pe 15 noiembrie 1987, muncitorii de la Întreprinderea de Autocamioane Brașov au ieșit în stradă pentru salarii. Au ajuns însă să ceară căderea regimului comunist. A fost momentul în care dictatura a înțeles că frica începe să dispară.

Ce arată documentele pe care regimul le-a ascuns

Rapoartele trimise a doua zi la Comitetul Central al PCR sunt fără echivoc: Securitatea confirmă lozinci politice radicale, sprijinul populației și avertizează că Brașovul reprezintă un „precedent periculos”.

Mai mult, într-o analiză internă clasificată „strict secret”, apare o formulare care avea să revină obsesiv în 1989: „Erodarea fricii în rândul populației muncitorești” – conform CNSAS – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Cu alte cuvinte, regimul știa că lucrurile scapă de sub control.

Povestea muncitorului care a spus „Ajunge”

Printre cei care au rupt tăcerea s-a aflat Werner Sommerauer, muncitor brașovean, fără funcții sau ambiții politice.

În acea dimineață de 15 noiembrie 1987, după o nouă tăiere de salariu, a pornit spre centrul orașului alături de colegi.

„Nu mai era vorba de bani. Era vorba de umilință”, avea să spună mai târziu.

Mulțimea a ajuns la sediul PCR, a scos la iveală alimentele ascunse ale nomenclaturii și a ars portretul lui Nicolae Ceaușescu – un gest fără precedent în România comunistă.

Represiune tăcută, fără procese politice

Reacția regimului a fost rapidă, dar calculată. Peste 190 de persoane au fost arestate, anchetate și bătute. Totuși, nu au existat procese politice publice.

De ce? Documentele arată clar: Ceaușescu se temea de reacția Occidentului. Astfel, 61 de brașoveni au fost condamnați pentru infracțiuni de drept comun și deportați intern, în orașe din Moldova și Bărăgan. Fără scandal. Fără martori. Fără solidaritate publică.

Viețile lor au fost distruse în liniște.

Avertismentul ignorat

Între 1988 și 1989, Securitatea raportează constant o „ostilitate pasivă” în Brașov. Aceeași expresie apare, aproape identic, în documentele despre Timișoara, în decembrie 1989.

Diferența a fost una fatală:
– În 1987, regimul încă mai putea schimba ceva.
– În 1989, era prea târziu.

De ce contează Brașovul azi

Istoricii sunt tot mai clari:
– Brașov 1987 a fost repetiția generală a Revoluției Române.
– A demonstrat că dictatorul poate fi huiduit în stradă.
– A arătat că frica nu mai funcționează.

Regimul a știut. A avut documente. A ales să le ascundă.

Doi ani mai târziu, România a explodat. Iar Brașovul rămâne orașul care a spus primul adevărul cu voce tare.