Expres

Braşovenii s-au înghesuit la plata impozitelor în primele trei luni ale anului, nu şi în următoarele două

 

Contribuabilii braşoveni au alimentat bugetul local cu 126.655.000 de lei, până la data de 31 mai, cea mai mare parte a banilor, respectiv 103.752.000 (81,91%), fiind viraţi până la data de 31 martie, când a fost ultima zi în care s-a putut beneficia de discountul de 5%.

Încasările din impozitul pe clădiri de la persoanele fizice au fost de 14.776.000 lei (12.993.000 lei la data de 31 martie), iar cele de la persoanele juridice de 52.286.000 lei (47.154.000 lei, la data de 31 martie), potrivit evidenţelor Direcţiei Fiscale Braşov.

Tot în primele cinci luni ale anului 2017, contribuabilii persoane fizice au plătit impozit pe terenuri în valoare totală de 4.164.000 de lei (3.557.000 lei, până pe 31 martie), iar persoanele juridice 5.056.000 lei (4.247.000 lei, până la data de 31 martie).

Din impozitul auto s-a achitat de persoanele fizice 9.009.000 lei (din care 7.307.000 lei, până la data de 31 martie), iar de la persoanele juridice 6.579.000 (4.808.000 lei, până la data de 31 martie).

Primul termen de plată a fost 31 martie, iar al doilea este 30 septembrie. Neplata la termen a obligaţiilor implică majorări de 1% pe lună sau fracţiune de lună.
În 2016, încasările din venituri proprii au fost de 200 de milioane de lei, cu 5 milioane peste estimări, din care 63.683.000 lei intraseră la bugetul local până pe 31 martie, cu peste 40 de milioane mai puţin decât în 2017. Diferenţa mare a fost cauzată de faptul că în 2016 primul termen de plată (31 martie) a fost prorogat până la 30 iunie.

Cea mai mare diferenţă este la impozitul pe clădiri plătit de persoanele juridice. Astfel, dacă în 2017, până la 31 martie s-au încasat 47.154.000 lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut au intrat doar 16.165.000 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button