Expres

Brașovenii au din nou ocazia să scape de hârburi și… să câștige premii

 

Brașovenii care au aparate electrice sau electronice vechi, pe care nu le mai folosesc, au ocazia să scape de ele fără a afecta mediul înconjurător, la sfârșitul acestei săptămâni, când va avea loc o nouă campanie gratuită de colectare a deșeurilor de acest tip. Mai mult, cei care vor preda hârburile la centrele de colectare provizorii vor fi înscriși la o tombolă, având șansa să câștige diverse premii.

Campania de reciclare se desfășoară și de această dată în urma colaborării dintre Primăria Brașov, Serviciul Local de Colectare Brașov și Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, urmând ca astfel de acțiuni să aibă loc și în lunile septembrie și decembrie, conform viceprimarului Costel Mihai.  

Deșeurile grele vor fi preluate de la domiciliu sau sediu de firmă

Campania se va desfășura în perioada 5-7 mai, când, între orele 10.00-18.00, se vor prelua gratuit deșeurile de echipamente electrice și electronice (în greutate totală de minim 30 kg) direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție, în urma comenzilor de preluare plasate de cetățeni la TelVerde 0800 444 800 (număr apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă) disponibil zilnic între orele 9.00-17.00. De asemenea, sâmbătă, 6 mai 2017, între orele 10.00-18.00, vor fi amenajate 16 puncte de colectare provizorii, unde cetățenii vor putea să ducă aparate electrice și electronice, becuri sau baterii, spre a fi colectate selectiv și trimise la reciclare.

Cele 16 puncte de colectare vor fi amenajate în următoarele locuri din oraș:

Astra – B-dul Saturn nr. 32 – în față la Galeriile Orizont
Bartolomeu – Str. Gospodarilor nr. 3 – lângă locul de joacă
Calea București – Parcul Someș
Centru Civic – Sergiana Center – Primăria nouă
Centrul Civic – Str. Toamnei nr. 9, lângă stația RAT
Centrul Vechi – Str. Avram Iancu, intersecția cu Str. Bisericii Romane
Centrul Vechi – Str. Nicolae Iorga, intersecția cu Str. Lungă
Craiter – Str. Hărmanului nr. 110, intersecția cu Str. Pavilioanele CFR
Făget – Str. 13 Decembrie, lângă stația RAT
Florilor – B-dul Alexandru Vlahuță nr. 10, în față la ITC
Griviței nr. 47 – intersecția străzii Emil Racoviță, lângă locul de joacă
Prund – Șchei – P-ța Unirii lângă stația RAT
Răcădău – Parcul Trandafirilor – lângă Carrefour Magnolia
Tractorul – Str. Olteț nr. 12 – lângă Piața Tractorul
Noua – Darste – Str. Prunului nr. 9, lângă stația RAT
Stupini – Str. Bârsei, lângă Biserică

Premii și tichete valorice

Fiecare cetățean care se va debarasa de aparatele electrice vechi sau stricate în cadrul acestei acțiuni de colectare va primi tichete valorice pentru aparatele electrice mari întregi, astfel: 2 tichete în valoare de 10 lei fiecare pentru deșeuri tip frigidere și combine frigorifice complete sau mașini de spălat rufe și vase (automate) complete, respectiv 1 tichet în valoare de 10 lei pentru deșeuri electrice în greutate totală de 25 kg.
Pentru orice alt aparat electric predat (de exemplu: fier de călcat, aspirator, monitor, televizor, radio, scule electrice etc.), fiecare persoană va fi înscrisă la o tombolă cu premii (valabilă doar pentru deșeurile electrice aduse la unul din cele 16 puncte de colectare), constând în aparate electrice și electrocasnice noi: aspirator, cuptoare cu microunde digitale, aparate tip mixer, cafetiere și truse cu scule. Tragerea la sorți a câștigătorilor va avea loc duminică, 7 mai, orele 12.00, la punctul de colectare din Piața Sfatului.

Peste 20 de tone de hârburi strânse într-o zi

În cadrul campaniei anterioare de colectare a deșeurilor, într-o singură zi, s-au strâns peste 20 de tone de hârburi în municipiu, iar pentru a-i face pe brașoveni să conștientizeze importanța gestului lor, organizatorii campaniei de colectare vor distribui fluturași în următoarea perioadă, punând accent pe componenta educativă a programului.
Menționăm că, Serviciul Local de Colectare Brașov, prin numărul apelabil gratuit TelVerde 0800 444 800 sau numărul cu tarif normal 0756 200 201, asigură permanent preluarea gratuită a deșeurilor electrice grele sau voluminoase, direct de la domiciliu, sediu de firmă sau instituţie, prin simpla programare telefonică. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button