Expres

Brașoveni într-un triumf răsunător la Berlin

Brașoveni într-un triumf răsunător la Berlin

Orchestra Filarmonicii Brașov a marcat pe 9 aprilie 2024 un moment istoric pentru lumea muzicii clasice: 200 de ani de la premiera Simfoniei nr. 9 de Ludwig van Beethoven, printr-un concert de gală excepțional desfășurat în Großer Saal a Berliner Philharmoniker.

Evenimentul a adunat peste 2.000 de spectatori, care au avut privilegiul de a asculta această capodoperă într-una dintre cele mai prestigioase săli de concerte din lume. Sub bagheta maestrului Daisuke Soga, un prieten de lungă durată al Filarmonicii Brașov, și alături de invitații serii – soprana Alessia Schumacher, contralta Flaka Goranci, tenorul Benjamin Glaubitz, basul Oscar Hillebrandt, și Corul Germano-Japonez, orchestra a oferit o interpretare vibrantă și profund emoționantă a lucrării.

Sala Großer Saal a Berliner Philharmoniker, în care au avut loc interpretări memorabile ale unor orchestre de renume mondial precum Wiener Stadtorchester sau Royal Concertgebouw, a fost gazda unei seri pline de energie și emoție, unde fiecare notă a fost ascultată cu sufletul la gură de către un public numeros și entuziast. Prezența orchestrei Filarmonicii Brașov pe această scenă renumită a fost o confirmare a calității acesteia și a dedicării cu care Filarmonica Brașov își urmează misiunea de a aduce muzica clasică mai aproape de inimile oamenilor din întreaga lume.

Orchestra Filarmonicii Braşov va reveni pe scena Salii Patria pe 18 aprilie, într-un concert dirijat de Yiwen Shen, avându-l pe saxofonistul Marko Džomba ca solist, promiţând o seară de neuitat.

Foto concert: Bianca Man


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare