Expres

BRAŞOVEANUL Radu Moraru, amendă-record de la CNA

 

Braşoveanul de la Naşul TV, Radu Moraru, a încasat o amendă-record de la CNA pentru afirmații despre vaccin, dar şi pentru insulte la adresa lui Cioloş, Cîţu, Arafat.

„Homosexualul de Cioloş”, „bisexualul drogalău de Cîţu”, „homosexual notoriu” (cu referire la Arafat), „sper ca în CNA să nu existe niciun membru care să fie pedofil” – acestea au fost doar câteva dintre cuvintele spuse de Radu Moraru în emisiunile difuzate de postul pe care-l patronează. La acestea se adaugă şi conspiraţiile cu privire la vaccin.

Pentru toate acestea, el trebuie să plătească 100.000 de lei (aproximativ 20.000 de euro). Decizia CNA a fost luată în unanimitate.

De altfel, pentru mesaje antivacciniste şi conspiraţioniste, postul lui Radu Moraru a adunat de plată un total 110.000 de lei (peste 20.000 de euro), din doar trei amenzi primite în luna octombrie.

De asemenea, în ultimul an şi jumătate, Naşul TV a adunat unele dintre cele mai mari amenzi aplicate de CNA în această perioadă. În principal pentru derapaje pe fondul pandemiei de Covid-19, pentru că a insultat pe post mai multe personaje de la vârful statului (în registrul celor de de mai sus), dar şi pentru conspiraţii cu privire la vaccin.

Cu toate acestea, în luna februarie CNA-ul i-a prelungit licenţa postului Naşul TV cu încă nouă ani.

În ultimele zile, CNA-ul a analizat emisiuni de la mai multe posturi de televiziune, pe subiectul Covid-19, difuzate în luna octombrie. Doar la Naşul TV şi la România TV s-au găsit probleme. De departe, cele mai grave derapaje au avut loc în studioul lui Radu Moraru. Paginademedia.ro a prezentat câteva mostre:

– acest homosexual de Cioloş;

– căCîţu este un bisexual drogalău;

– homosexualul Cioloş şi unul este bisexualul Cîţu;

– acest homosexual notoriu (cu referire la Arafat – n.r);

– dacă a ajuns c*c*tul ăsta de Arafat, da?… un c*c*t ordinar, un agent de la vreo trei servicii… un neica nimeni… un homosexual notoriu… şantajat;

În emisiunile amendate au existat şi foarte multe derapaje pe marginea vaccinului anticovid. Redăm câteva:

– vaccinuri de tot c*c*tul, făcute de ăştia peste noapte;

– avem sute de mii de morţi în toată lumea, în urma vaccinurilor;

– vaccinul conţine un c*c*t;

– lucruri care deja se întâmplă în realitate că în momentul în care se modifică ADN-ul, da?, prin mesager ARN… tu nu mai eşti uman… nu mai eşti creaţia lui Dumnezeu…;

– Deci cei care s-au vaccinat cu ARM mesager au trecut la transumanitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare