Expres

BRAȘOVEANUL Mihai Sturzu a renunțat la ceea ce l-a consacrat, pentru visul din copilărie

La 40 de ani, Mihai Sturzu a vorbit într-un interviu pentru News.ro despre cum a decis să îşi schimbe radical ocupația şi ce planuri are. A absolvit Facultatea de Litere la Braşov, iar ulterior a terminat Facultatea de Jurnalism la Bucureşti. A fondat trupa Hi-Q, care a rezistat în plan muzical timp de 18 ani, apoi a intrat în politică, a fost parlamentar PSD şi independent, iar de două ori a candidat la Primăria Braşovului. Mihai Sturzu a decis însă să îşi schimbe total cariera şi îşi urmeze visul din copilărie, acela de a deveni pilot de avion.
El a declarat că vrea să devină comandant de aeronavă în câţiva ani, când va îndeplini condiţiile necesare. În ceea ce priveşte obiectivele sale din politică, acestea au fost abandonate deocamdată. „Să fie sănătoşi toţi mafioţii, toţi securiştii, toţi interlopii din politică. Recunosc, nu pot să le fac faţă!”, spune el. Acum este simplu membru Pro România, după ce i s-a dat şi i s-a luat filiala de la Braşov.
„Ştiu că sună ca un clişeu, dar este fix visul copilăriei mele. Eu sunt născut în 1979, am trăit 10 ani în comunism. În vremea aceea, nu aveai voie să ai paşaport, nu puteai să te plimbi în afara ţării. Astăzi este mult mai uşor să pleci în străinătate. Dacă vrei, de exemplu să mergi săptămâna viitoare la Paris, mergi la Paris. Copil fiind, văzând acele «dâre» pe cer, urmele lăsate de avioanele cu reacţie, mă întrebam «Oare cum e să fiu şi eu în acel avion?», pe care nici nu visam să îl pilotez. Şi oarecum, a rămas treaba asta, în adâncul conştiinţei mele. Şi, când aveam 32 de ani, mi-am dat seama că, deşi duceam o viaţă liniştită, eu totuşi nu îmi trăisem visul din copilărie. Aşa că m-am făcut pilot. M-am dus la Ghimbav, acasă la mine la Braşov, am luat o licenţă PPL (Private Pilot Licence), cu care ai voie să pilotezi avioane de dimensiuni mici şi astfel am început să zbor cu orice avion găseam, mă rugam de prieteni să îmi împrumute sau mai închiriam cu prietenii avioane. Şi am tot zburat şi mi-a plăcut foarte mult”, a declarat Mihai Sturzu, pentru News.ro.
La un moment dat, în 2015, împreună cu nişte prieteni, a urmat cursuri pentru cea mai înaltă licenţă în aviaţie, ATPL (airline transport pilot licence), cu care ai voie să pilotezi orice tip de avion. „A durat vreo doi ani şi jumătate, nu aveam toţi banii de la început, pe mine m-a costat circa 20.000 euro. În perioada aceea eram parlamentar. Am trimis apoi CV-ul la Wizz Air, m-au chemat la interviu, am luat interviul şi am fost foarte fericit. Acum zbor! E foarte, foarte frumos! Am semnat contract cu ei în decembrie 2017, iar jumătate de an am avut training-uri”, a mai spus el. Acum are peste 1.000 de ore de zbor, zboară numai pe rute externe pe avioane Airbus A320 şi A321.

„Am avut şansa fantastică să nu simt că muncesc o zi în viaţă

La fiecare cinci zile zburate, am un weekend de patru zile, pe care le ştiu exact cu un an înainte. Aşa că, dacă mă întrebi acum, în iulie 2019, eu ştiu când am acele zile libere. Lucrurile sunt foarte stricte în aviaţie, şi cel mai important pentru mine este să mă odihnesc, să fiu mereu la curent ce modificări apar legat de diferitele aeroporturi unde zburăm, astea sunt lucrurile importante. Noi la fiecare şase luni avem şi simulatoare, nişte examene de fapt, dar în aviaţie cea mai importantă este standardizarea. Noi avem nişte standarde de la care nimeni nu se abate, toată lumea zboară în concordanţă cu standardele respective, şi toată lumea e fericită. Safety first”, adaugă el.

Personal, mă concentrez foarte mult pe aviaţie, zbor foarte mult, îmi doresc să ajung comandant, acum sunt, evident, first-officer, ai nevoie de minimum 3.500 de ore de zbor ca să fii comandant la noi, şi atunci asta fac, mă concentrez, învăţ, după-amiaza asta mai am un examen de dat, online. În mintea mea, planul meu era să avem atât de mare succes cu trupa încât să avem propriul nostru avion şi eu să fiu pilot”, mai spune el.
„Fac 40 de ani anul acesta şi am avut şansa fantastică să nu simt că muncesc o zi în viaţă”, concluzionează Mihai Sturzu, în interviul pentru News.ro.

Surprizele oferite de Mihai Sturzu

Acum trei ani și jumătate, în decembrie 2015 a realizat un clip video de mobilizare pentru votul ce urma să fie dat în Parlament pe legea privind terenul Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. Clipul cu fotografii aeriene ale pistei aeroportului, făcute din avionul pilotat de Mihai Sturzu, a fost difuzat,  într-o conferință de presă la Brașov, la scurt timp de când era deputat independent, după demisia din PSD, în urma conflictului cu Liviu Dragnea.
Una dintre marile surprize ale scrutinului electoral din iunie 2016 a fost scorul candidatului independent Mihai Sturzu la Primăria Braşov. Braşoveanul, fost şef al tineretului PSD şi parlamentar al partidului, a obţinut atunci 9,51% dintre sufragiile alegătorilor braşoveni, ceea ce l-a plasat pe locul al treilea în cursa pentru Primărie.

Acum, pe pagina sa de Facebook, se descrie simplu: „Brașovean. Pilot. Optimist incurabil”

Foto: Facebook/Mihai Sturzu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button