Expres

Brașovean surprins de polițiștii locali în timp ce-și arunca deșeurile din construcții la marginea orașului

 
Polițiștii locali care monitorizează zona centurii Brașovului (drumul de sud-est, dinspre ocolitoare, înainte de pasajul pe sub calea ferată), au suprins, astăzi, din nou, o persoană în timp ce descărca dintr-un autoturism deșeuri provenite din construcții, dar și alte reziduuri, în zona Calea București-Dârste.
 
Șoferul care intenționa să își abandoneze gunoaiele exact în locul în care Poliția Locală Brașov a mai aplicat sancțiuni a fost amendat cu 3.000 de lei, potrivit OUG 195/2005 privind protectia mediului. De asemenea, persoana în cauză a fost pusă să își adune gunoaiele aruncate.
 
„Conform bazei de date a instituției, de la începutul anului, polițiștii locali au sancționat pe HCL 149/2017 (Regulamentul de salubrizare şi deszăpezire al municipiului Braşov) 89 de cetățeni (valoare totală amenzi 37.900 de lei) pentru aruncarea și/sau depozitarea deșeurilor de orice tip pe domeniul public sau privat al municipiului Brașov, precum și pentru depozitarea de deșeuri la alt punct de colectare decât cel arondat prin contractul cu operatorul de salubritate. 
Reamintim brașovenilor faptul că polițiștii locali monitorizează și supraveghează respectarea legislației și  pe aceasta linie de protecție a mediului, împreună cu Garda Naționala de Mediu prin Comisariatul Județean Brașov, în baza protocolului de colaborare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button