Expres

Brașovean amendat cu 800 de lei, pentru sacii de gunoi pe care intenționa să-i lase la ghenă

  • IMG-20190317-WA0002_264565.jpg
  • IMG-20190317-WA0001_264566.jpg
 

Un brașovean s-a ales cu o amendă de 800 de lei, ieri, după ce a fost prins aruncând la o platformă de gunoi mai mulți saci plini cu deșeuri provenite din activități de construcție. Omul descărca sacii, 13 la număr, dintr-un autovehicul, când a fost observat de agenții locali.

„Sâmbătă la prânz, polițiștii locali de la Biroul nr. 3, aflați în patrulare pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona cartierului Tractorul, l-au surprins în timp ce își descărca din remorcă, cei 13 saci de deșeuri, cu scopul de a-i abandona în exteriorul unei platforme de gunoi din zona străzii Ioan V. Socec. Pentru a scăpa de aceste gunoaie era suficient să apeleze la serviciile operatorului de salubritate, conform normativelor în vigoare. Cetățeanul s-a ales cu o sancțiune contravențională de 800 de lei, conform HCL 149/2017 (Regulamentul de salubrizare şi deszăpezire al municipiului Braşov). De asemenea, sacii au fost ridicați, din zona în care îi abandonase, chiar de brașovean”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Anca Lăutaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button