Expres

BRAȘOV. Zor mare pe „ciotul” de Autostradă Comarnic – Brașov (VIDEO)

  • autostrada_284483.JPG
 

„Mobilizarea este maximă pe Lotul Cristian – Râșnov, parte a Autostrăzii Comarnic – Brașov” (video), anunță reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov (DRDP), subsidiara CNAIR, cea care a contractat proiectul. În scurt timp se va ajunge chiar la testarea pasajului mare, de la Râşnov, care trece peste DN 73A. Conform procedurilor, testarea se va face cu ajutorul unor utilaje grele şi a unor senzori prin care sunt verificaţi o serie de parametri.
„Antreprenorul a reuşit să finalizeze deja părţi însemnate, atât din corpul autostrăzii cât şi din drumul de legătură, inclusiv cu marcaje rutiere şi parapet de siguranţă. În acest moment se lucrează intens în zona pasajului de peste DN73A, la ieşirea din Râşnov, la terasamentele de pe rampe, la montarea hidroizolaţiei, dar şi la aşternerea primului strat de asfalt”, au detaliat reprezentanţii DRDP.

„Pe şantierul Autostrăzii Râşnov – Cristian sunt peste 200 de muncitori şi aproximativ 100 de utilaje şi se lucrează şi ziua, dar şi noaptea. Evoluţia şantierului este mult înaintea programului asumat de constructor”, mai anunțau recent aceștia.

Noua bucată de autostradă va fi folosită, cel puțin un timp, ca variantă ocolitoare a localităților Râșnov și Cristian. Tronsonul cuprinde 6,3 kilometri de autostradă și 3,7 kilometri de drum de legătură cu patru benzi.

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la acest capăt de autostradă  a fost semnat cu Asocierea SC Alpenside SRL – SC Specialist Consulting SRL la începutul lunii octombrie a anului 2017, având valoarea de 118.019.701, 80 lei, fără TVA. Lucrările propriu-zise au început în 20 mai 2019.

În ceea ce privește „grosul” autostrăzii, mai e mult de așteptat (detalii: O singură ofertă de revizuire a S.F.-ului pentru autostrada BRAȘOV – Ploieşti)

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare