Expres

BRAŞOV. Zonă de concerte şi festivaluri, în Bartolomeu

 

Primăria Braşov a demarat lucrările de reamenajre a zonei fostului Stadion Municipal, pentru ca acolo să se poată desfăşura diferite evenimente, precum concerte şi festivaluri.

Pentru început, se face o nivelare a zonei, conform administratorului public al Braşovului, Miklos Gantz.

„Acum se studiază care va fi suprafața necesară pentru efectuarea acestor amenajări, urmând să fie făcută o platformă, dar și alte lucruri necesare desfășurării în condiții optime a unor evenimente, cum ar fi rețele de apă și canalizare, toalete, dar și introducerea unei rețele de energie electrică de mare putere”, a explicat Miklos Gantz.

El a precizat că zona este optimă pentru desfăşurarea unor evenimente în aer liber, pentru că se află lângă un capăt de linie al RAT Braşov, de unde se pot lua autobuze spre mai multe zone din oraş. „În această zonă există și suficiente locuri de parcare și nici nu se află foarte aproape de blocurile de locuințe, astfel ca locatarii să fie deranjați în cazul organizării unor evenimente”, a mai argumentat administratorul public al Braşovului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare