Expres

BRAȘOV. Ziua Veteranilor din teatrele de operații

 

11 noiembrie este și în România, din 2014, Ziua Veteranilor din teatrele de operații, prilej cu care sunt omagiaţi toţi eroii căzuţi la datorie în ultimii ani, mai ales Afganistan, prin ceremonii militare desfăşurate la locurile de veci ale acestora, unde camarazii de arme le vor da onorul.
Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Brașov va organiza, astăzi, începând cu ora 12.00, un ceremonial militar şi religios de comemorare a eroilor în fața comandamentului (unitatea de la Patria)

De ce 11 noiembrie?

Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat.
România se alătura, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button