BRAȘOV. Zeci de percheziții la contrabandiști și plasatori de bani falși

Peste 250 de polițiști de investigații criminale și de combatere a criminalității organizate au efectuat, astăzi, 52 de percheziții, în București și pe raza a opt județe, printre care se numără și Brașovul, pentru destructurarea unei grupări specializate în contrabandă cu țigări și plasare de monedă străină falsă.
La acțiuni au participat polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Poliției Române, procurorii DIICOT Constanța și polițiști din județele Brașov, Mehedinți, Caraș-Severin, Dolj, Vâlcea, București, Hunedoara și Gorj (unde au și avut loc perchezițiile). În cauză, au fost formate și 25 de echipe de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IJP Constanța.
Potrivit anchetatorilor, începând cu 2014, membrii grupării au introdus în România cantități mari de țigări, din Serbia, pe care le-au distribuit pentru comercializare pe raza mai multor județe. În plus, unii suspecți ar fi introdus în România peste 20.000 de dolari, în bancnote false a câte 100 de dolari. Banii ar fi fost puși în circulație pe teritoriul României. Într-un comunicat remis de Poliția Română se precizează că mai multe persoane vor fi duse la audieri, la sediul DIICOT Constanța.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





