BRAȘOV. Woodfolk festival
În zona Trei Brazi (Predeal), într-un amfiteatru natural şi în decorul feeric al pădurilor, începe astăzi un Festival dedicat muzicii folk, rock şi cântecelor de munte„Woodfolk” Festival. Invitaţi sunt mari artişti ai genului, cantautori şi interpreţi: Ducu Bertzi, Emeric Imre&Jimi El Lako (Nightloosers), Dinu Olăraşu, Zoia Alecu, Iulia Caraiman, Rodica Boldorea, Rock Unplugged Band (Eugen Mihăiescu Kripton & Costi Sandu Voltaj), Ovidiu Mihăilescu, Walter Ghicolescu, Cătălin Ungureanu, Daniel Făt, Eugen Butaru, Titus Constantin. De-a lungul celor nouă zile, la Cabana Poiana Secuilor, începând cu ora 13.00, vor fi recitaluri, dar programul festivalului va fi întregit de concerte, drumeţie montană, workshop de escaladă sportivă, focuri de tabără. Cabana Poiana Secuilor se află în apropierea Cabanei Trei Brazi, la 10 minute de condus maşina din Predeal şi la aproximativ 35 de minute de mers pe jos. Organizatorii precizează că se poate şi campa gratuit cu cortul, pe toată perioada festivalului.
Program „Woodfolk” Festival
Sâmbătă 29 august – Deschiderea festivalului
Emeric Imre & Jimi El Lako
Titus Constantin – Rodica Boldorea & Band
Eugen Butaru
– Foc de tabără –
Duminică 30 august
Walter Ghicolescu
Emeric Imre & Jimi el Lako
Titus Constantin – Rodica Boldorea & Band
Luni 31 august – Drumeţie Montană – (traseu 5h)
Walter Ghicolescu
Titus Constantn
Eugen Butaru
Marți 1 septembrie
Rock Unpluged Band (Eugen Mihăescu & Costi Sandu )
Iulia Caraiman
Eugen Butaru
– Foc de tabără –
Miercuri 2 septembrie
Ovidiu Mihăilescu
Rock Unpluged Band
Joi 3 septembrie – Şcoală de Escaladă
Zoia Alecu
Ovidiu Mihăilescu
Vineri 4 septembrie
Ducu Bertzi
Cătălin Ungureanu
Titus Constantin
– Foc de tabără –
Sâmbătă 5 septembrie
Dinu Olăraşu
Cătălin Ungureanu
Daniel Făt
Titus Constantin -Rodica Boldorea & Band
Duminică 6 septembrie
Dinu Olăraşu
Daniel Făt
Titus Constantin – Rodica Boldorea & Band
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.