Expres

BRAŞOV. Vreme instabilă în următoarele ore!

 

Vremea va deveni instabilă în următoarele ore, în judeţul Braşov, dar şi în restul ţării, după cum avertizează meteorologii. Informarea meteorologică va intra în vigoare la orele 13.00 şi este valabilă până la noapte, la orele 3.00.

„În intervalul menționat, în zonele montane și submontane, apoi și în regiunile sudice și sud-estice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, pe arii restrânse grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp”, au informat reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Conform unei note emise de specialişti, după-amiază, în regiunile sudice vremea se va menține călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei și în sud-vestul Munteniei, unde vor mai fi temperaturi maxime de 35…36 de grade.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare