Expres

BRAŞOV. Vor reuşi autorităţile locale să redea strălucirea de altădată a cinematografelor din oraş?

  • cinemapopularaprilie_209938.JPG
  • cinemaastraaprilie2_209934.JPG
  • cinema-modern-brasov.jpg
 

Generaţiile de vârstă medie şi mai înaintate îşi amintesc, cu siguranţă, de cele şapte cinematografe din Braşov în care-şi petreceau odată timpul liber: Cosmos, Patria, Astra, Popular, Modern, Arta, Tineretului. 

Între timp, toate au fost „dezactivate”, lăsate în paragină chiar. Unele, după ani de incertitudine cu privire la statutul juridic, au intrat iar în atenţia autorităţilor locale, aspecte relatate în repetate rânduri de publicaţia noastră. 

Cu Cinematograful Patria ne-am lămurit, între timp a devenit Filarmonică, o sală cu 70 de locuri fiind amenajată şi pentru proiecţii cinematografice. După ce a funcţionat o vreme ca discotecă, Cinematograful Cosmos a căpătat destinaţie comercială de câţiva ani, deci şi aici putem trage linie. 

Astăzi, prezentăm situaţia „la zi” a trei dintre celelalte săli de cinema, pentru care municipalitatea a lansat licitaţii să le redea funcţionalitatea, cel puţin parţial. 

Cinematograful Popular de pe strada Mureşenilor nr.7 are nevoie de reabilitare totală. Astfel că este nevoie, la acest moment, mai întâi de proiectare şi apoi executarea lucrărilor ample. Termenul limită pentru primirea ofertelor în acest sens este foarte aproape, respectiv 18 ianuarie 2018. Valoarea estimată fără TVA a lucrărilor este de circa 12,5 milioane de lei, cu finanţare de la bugetul local. Experţii au apreciat că lucrările ar putea dura până la 27 de luni.  

Cinematograful Astra, de pe strada Lungă nr.1, unde de asemenea este nevoie de reabilitare majoră, are termen limită pentru primirea ofertelor 12 februarie 2018. Valoarea estimată fără TVA depăşeşte uşor 7,5 milioane de lei, cu bani tot de la bugetul local. Durata proiectării şi lucrărilor ar trebui să se încadreze în 27 de luni.  

Şi Cinematograful Modern, de pe B-dul Griviţei, are nevoie de reparaţii capitale. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 9 februarie 2018. Valoarea estimată, fără TVA, a lucrărilor depăşeşte 5,3 milioane de lei, iar cheltuielile vor fi suportate de la bugetul local. Lucrările ar trebui să nu dureze mai mult de 18 luni.

Potrivit documentaţiei postate pe site-ul de licitaţii SEAP, întreaga clădire ar trebui să intre în reparaţii capitale, astfel încât acolo să funcţioneze în viitor două săli de cinematograf, pentru proiecţii filme şi desfăşurarea unor spectacole festive ale copiilor. Conform proiectului, la Cinematograful Modern va avea loc o recompartimentare, cu finisaje, instalaţii electrice, termice, sanitare, ventilaţii şi lucrări de consolidare a structurii existente în unele zone. De asemenea, proiectul prevede lucrări de reabilitare termică a clădirii prin realizarea termosistemului la exterior. Ca urmare, ofertantul declarat câştigător este obligat să elaboreze Certificatul de performanţă energetică după finalizarea lucrărilor de intervenţie.

Foto: Arhiva TEX


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button