Expres

BRAȘOV. Vize fără certificat COVID, muzică, dans, ateliere pentru copii

 

Venezuela, Nigeria, Ecuador, Rusia, Filipine, Republica Dominicană, Cuba, Mexic, India. Puteţi avea „vizele” lor pe un „paşaport”, fără a fi nevoie de certificatul COVID. Simbolic, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Zilei Multiculturalităţii, ce va avea loc în Piaţa Sfatului, astăzi, începând cu ora 11.00. Un eveniment ce va reuni reprezentanţi din peste 20 de ţări din întreaga lume (ţări din afara Uniunii Europene), stabiliţi în Braşov. Aceştia, împreună cu o serie de reprezentaţi ai ambasadelor lor în România vor oferi publicului braşovean dansuri şi cântece tradiţionale, prezentări de ţară şi de costume, tradiţii şi expoziţii culturale, ateliere de pictură tradiţională pentru copii (cum ar fi pictură pe matrioska la standul Rusiei şi pictură pe linguri de lemn şi execuţie păpuşi din sfoară la standul Ucrainei). Tatuajele cu henna, care au avut mare succes la ediţiile anterioare, vor fi prezente şi acum, la trei standuri special amenajate.

„Paşaportul” penttru „vize” va fi oferit gratuit, de la reprezentanţi din ţări precum: Turcia, Venezuela, Nigeria, Ecuador, Rusia, Filipine, Republica Dominicană, Peru, Columbia, Siria, Coreea de Sud, Iran, Republica Moldova, Cuba, Ucraina, Mexic, India, Zambia, Italia, Sao Tome and Principe, Rwanda. Organizatorii vor ca românii şi străinii să intre în contact unii cu ceilalţi şi să schimbe informaţii din ţările lor. De asemenea, vizitatorii vor putea obţine şi „vize umanitare” de la Agenţia ONU pentru refugiaţi, Reprezentanţa în România (UNHCR).
De asemenea şi Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi va fi prezent în cadrul acestui eveniment cu expoziţia fotografică „What if”, creaţia artistului Horia Manolache, expoziţie care reproduce portrete ale unor monarhi europeni şi le reconstituie înlocuind regii istorici cu portrete de refugiaţi care trăiesc astăzi în România.
Festivalul Ziua Multiculturalităţii în Braşov este organizat de Centrul de Integrare pentru Migranţi din Braşov, în parteneriat cu Agenţia ONU pentru refugiaţi, Reprezentanţa în România (UNHCR) şi Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Braşov.

Evenimentul se desfășoară între orele 11.00 şi 19.00.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare