BRAŞOV. Viitorul aeroport tot creşte… la preţ
Aşa cum s-a anunţat de săptămâna trecută, pe 10 mai, firma Iptana a prezentat executivului Consiliului Judeţean Braşov studiul de fezabilitate actualizat pentru viitorul aeroport Braşov-Ghimbav, inclusiv costurile pentru finalizarea investiţiei. „Ne-am întâlnit şi am discutat detaliat cu firma Iptana care a realizat aceste documentații de reactualizare a Planului Urbanistic Zonal și am aflat ce cheltuieli mai sunt necesare pentru finalizarea obiectivului”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor. Valoarea totală a investițiilor pentru finalizarea proiectului, conform SF-ului actualizat prezentat de firma amintită, este de 35.057.440 euro, respectiv 42.068.930 euro TVA inclus.
Cele mai costisitoare sunt investițiile de bază, evaluate la 22.102.000 euro. Printre acestea se numără terminalul – 3,5 milioane de euro, parcarea auto și drumul de acces – 2 milioane de euro, calea de rulare alfa – 1,4 milioane de euro, parcarea aeronavelor – 1,4 milioane de euro, alte 2,1 milioane de euro pentru balizaj și pentru amenajare terasamente pistă 3.191.000 euro. „În SF sunt prevăzute şi etapele de realizare. Valoarea proiectului tehnic este estimată la două milioane de euro, iar efectuarea acestei documentații ar urma să dureze patru luni. Putem porni proiectul tehnic anul acesta. În ceea ce privește lucrările, depinde cât de bine ne mișcăm. Realizarea întregului proiect este estimată la 24 de luni, astfel că în 2019, cel târziu, am putea zbura de pe aeroportul de la Ghimbav”, a explicat Adrian Gabor.
Pentru a se putea reapuca de lucrări atunci când proiectul tehnic va fi gata, CJ Brașov trebuie să rezolve, în primul rând, problema juridică a terenului, iar apoi să găsească finanțarea necesară, lucru ce ar fi posibil în urma încheierii parteneriatului cu Primăria Brașov.
Citiţi şi:
BRAŞOV. Primăria va finanţa construirea aeroportului
BRAŞOV. Proiectul Aeroportului a costat până acum 24,7 milioane de euro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.