Expres
BRAŞOV. Vechiul pasaj de la Fartec va fi închis luni, pentru reparaţii capitale, circulaţia fiind deviată pe cel nou!
Vechiul pasaj de la Fartec se închide, de luni, în vederea executării lucrărilor de reparaţii capitale, aşa că traficul rutier va fi deviat pe noul pasaj, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Circulaţia va fi deviată încă de la orele 9.00.
Lucrările de reparaţii au început la sfârşitul anului şi trebuie finalizate în 24 de luni. Acestea sunt finanţate de la bugetul local, contractul fiind în valoare de 8.286.192,83 lei, inclusiv TVA.
De reparaţii se ocupă firma Sopmet SA Bucureşti (care este lider de contract) împreună cu SC Consal SRL din Braşov.
„În urma unei expertize efectuate de o firmă specializată, una dintre grinzi este serios fisurată, betonul a început să cadă de pe armături, care sunt ruginite, apa se infiltrează în placa de beton, stâlpii de susţinere au fisuri verticale, iar reparaţiile ce se vor realiza vizează remedierea acestor deficienţe”, a explicat reprezentantul Primăriei Braşov.
Pasajul vechi a fost construit în anul 1971, are o lungime de aproape 250 de metri şi o lăţime de peste 12 metri şi a mai fost în reparaţii doar la începutul anilor 2000.
CITIŢI ŞI:
BRAȘOV. Vechiul pasaj de la Fartec intră în reparații capitale
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.