BRAŞOV. Vânătorii de Munte şi-au sărbătorit în avans patronul spiritual, printre copii
Agitaţie mare astăzi în jurul unităţii militare de la „Patria”. Militarii, în ţinute de camuflaj şi de luptă, cu vehicule speciale, armament, echipamente de ascensiune alpină, aparatură de transmisiuni şi de detectare a armelor neurotoxice şi bacteriologice, maşini de luptă, au ocupat platoul din faţa Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.
Arsenalul a fost etalat pentru a sărbători în avans cu prilejul zilei de 23 aprilie, prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, care este patronul spriritual al Forţelor Terestre ale Armatei României, din care fac parte şi vânătorii de munte. Militarii s-au gândit şi la faptul că este ultima zi a programului „Săptămâna Altfel” pentru elevi. Şi nu le-au fost înşelate aşteptările. Vremea a fost splendidă, aşa că sute de curioşi, mai ales copii, s-au adunat să admire arsenalul. Cei mai încântaţi au fost evident cei mici, care s-au înghesuit să vadă de aproape armele şi maşinile de luptă, şi-au făcut poze cu tot ce puteau şi au pus zeci de întrebări. Şi în acest an militarii au amenajat într-un colţ, între copaci, un panou de căţărare şi o tiroliană. Echipaţi cu hamuri şi cu căşti de protecţie şi asistaţi de militari, de la preşcolari la liceeni, au făcut coadă pentru a experimenta la scară mică ceea ce fac vânătorii de munte. Armele automate şi pistoalele au fost şi ele la mare căutare. Nu a fost expus doar arsenal nou, ci şi echipamente folosite de Armata Română în timpul celui de-al doilea Război Mondial, carabina model ZB 24, după 1924, şi puşca uşoară de companie ZB 30, din 1930.
Chiar dacă au sărbătorit, militarii s-au gândit şi la camarazii lor plecaţi în misiune în teatrele de operaţiuni din Afganistan. Pentru cei căzuţi la datorie şi pentru cei răniţi, Vânătorii de Munte au purtat în piept bujorul românesc, un simbol al respectului şi al solidarităţii, iniţiat de Asociaţia „Camarazii”. „Nu ne putem uita eroii, de aceea şi port în piept, în partea stângă, în dreptul inimii, bujorul românesc, care este marca înregistrată a Asociaţiei „Camarazii”. Brigada 2 Vânători de Munte are şapte camarazi căzuţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan şi nu îi putem uita şi pe aceştia. Cu ocazia aceasta vreau să felicit şi să spun un călduros „La mulţi ani” şi sănătate tuturor colegilor mei din Forţele Terestre care sunt prezenţi în teatrul de operaţie din Afganistan, sănătate şi putere familiilor lor”, a spus lt. col. Dorinel Cotea, purtătorul de cuvânt al Brigadei 2 „Vânători de Munte”.
Brigada 2 VM „Sarmizegetusa” se poate mândri cu participarea la numeroase exerciţii de pregătire în comun cu militari din ţări membre NATO şi partenere în ţară şi străinătate, la aplicaţii multinaţionale, precum şi la misiuni NATO în teatrele de război din lume, în urma cărora militarii braşoveni au primit numai aprecieri elogioase.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.