Expres

BRAȘOV. Val de gripă, pneumonie și viroze

 

Datele statistice înregistrate de către Serviciul de Supraveghere şi Control Bolilor Transmisibile din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov arată că numărul total al bolnavilor cu afecţiuni respiratorii de sezon înregistraţi în săptămâna 10 – 16 decembrie a fost de 2.412, pe ansamblu, cu puțin mai mare decât în intervalul precedent (2.371).  Însă numărul cazurilor de gripă aproape s-a dublat. Astfel, de la 76 de cazuri diagnosticate clinic (pe baza simptomelor), în perioada anterioară, săptămâna trecută au fost raportate către DSP 128 de cazuri de gripă, cu mult mai multe internări (22 față de 5). Cele mai multe spitalizări s-au înregistrat în cazul copiilor – 20 din 22. De altfel, 94 dintre cei „gripați” sunt pacienți cu vârste între 0 şi 14 ani, 10 fiind chiar bebeluși, doi internați.
O creştere  s-a produs şi în cazul pneumoniei, 448 (faţă de 424) de braşoveni au primit acest diagnostic. În schimb, s-a redus numărul spitalizaților 93 (faţă de 112) dintre ei au fost internaţi. De data aceasta, numărul copiilor cu pneumonie – 213 a fost mai mic decât cel al adulţilor, însă 56 au fiind chiar spitalizaţi. Printre ei, 35 de bebeluşi bolnavi, 16 fiind internaţi. Ponderea cea mai mare a bolilor „de sezon” a fost dată de infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) – 1.836 cazuri (chiar mai puține faţă de săptămâna anterioară – 1.871). 23 dintre aceştia au fost internaţi, 16 fiind copii. De altfel, numărul pacienţilor cu vârste de 0-14 ani care au avut o formă de IACRS a fost de 1.087. 159 sunt bebeluşi, dintre care 7 au fost internaţi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button