BRAȘOV. Vă invităm să creați „Tărâmul Minunilor”!!!
Ziua Internațională a Copilului este prilejul perfect de a face o petrecere ca în poveşti pentru prichindeii braşoveni în Piaţa Sfatului. 1 Iunie este ziua din an în care copilăria nu are vârstă, dar noi vom anticipa această bucurie și vă invităm să pășiți alături de noi pe „Tărâmul Minunilor”, unde totul este posibil, anul acesta, mâine, 30 mai.
Fundația „Transilvania Expres”, Asociaţia „Viva la Musica” și Poșta Română organizează în parteneriat cu Primăria Brașov, Inspectoratul Școlar Județean Brașov, Jandarmeria Brașov și Societatea Națională de Cruce Roșie România, filiala Brasov, spectacolul maraton „Vivat copilăria pe Tărâmul Minunilor”, ajuns la ediția a XVI-a. Partener oficial al evenimentului este Prodlacta Braşov.
Cei mai talentaţi dintre copiii din județ vor performa pe scena din Piața Sfatului, sărbătorind împreună cea mai frumoasă vârstă. Vor fi acordate premii tuturor copiilor care urcă pe scenă.
Între orele 11.00 și până la lăsarea serii, în Piața Sfatului vor fi jocuri interactive, ateliere de creație, face-painting, concursuri cu premii, baloane colorate, multă înghețată, mascote cu personajele preferate, surprize, cadouri și multe alte bucurii, care îi vor aștepta pe copiii de toate vârstele prezenți la eveniment.
Un tobogan gigantic, cu înălțimea de 11 metri, va fi cu siguranță unul dintre punctele de atracție din piață. La ora 12.30, reprezentanți ai Jandarmeriei Brașov vor prezenta un moment de dresaj canin. Dupa-amiază, în jurul orei 18.00, îi așteptăm pe toți pasionații de kendama să participe la concursul organizat de Kendama Club Brașov, demonstrând astfel abilitățile pe care le dețin.
Vă așteptăm, așadar, pe toți, copii, mămici, tătici, bunici, să ne bucurăm împreună de acest eveniment. Mâine, avem întâlnire în Piața Sfatului!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.