Expres

BRAȘOV. Va fi pus în funcțiune semaforul de la „Trei alimentare”

  • WhatsApp Image 2022-05-02 at 13.39.43_296480.jpeg
  • WhatsApp Image 2022-05-02 at 13.40.45_296481.jpeg
  • WhatsApp Image 2022-05-02 at 13.39.56_296482.jpeg

De miercuri, 4 mai, va fi pus în funcțiune sistemul de semaforizare montat în sensul giratoriu de la intersecţia str. Calea Bucureşti – Bd. 15 Noiembrie – str. Toamnei – str. Zizinului (zona „Trei alimentare”), care va reglementa traficul pe direcția spre Calea București.

„Scopul acestui semafor este de a asigura o mai mare fluență dinspre Bulevardul 15 Noiembrie spre Strada Zizinului și Calea București, pentru a reduce blocajele care apar pe acest bulevard la orele de vârf.
În urma avizului Comisiei de circulație și a celui primit de la Poliția Municipiului Brașov – Biroul Rutier, au fost instalate 2 corpuri de semafor în sensul giratoriu pentru autovehiculele care circulă în acesta și inteționează să pătrundă pe Calea București.
Aceste semafoare vor funcționa în sincronizare cu cele de la trecerea de pietoni de peste Calea București, în așa fel încât să se asigure o fluență a circulației. De asemenea, semafoarele din giratoiu vor indica culoare roșie atunci când au verde cei care vin de pe 15 Noiembrie către str. Zizinului”, au precizat reprezentanții Primăriei Brașov.

Pentru a nu exista riscul blocării sensului giratoriu cu autovehiculele care așteaptă la semafor, s-au instalat 2 senzori inductivi în asfalt, la capătul zonei de stocare din sensul giratoriu, care au rolul de a împiedica formarea de coloane în sens, atunci când volumele de trafic sunt ridicate. În acest fel se elimină pericolul de a bloca circulația dinspre Calea București spre str. Toamnei de către mașinile care așteaptă la culoarea roșie a noului semafor din giratoriu, potrivit Municipalității.

Modul de funcționare este următorul: atunci când se detectează că există o coloană de mașini suficient de mare în giratoriu, se activează culoarea roșie pe 15 Noiembrie și se aprinde culoare verde în giratoriu.

În prezent, autovehiculele care întorc în sensul giratoriu blochează accesul celor de pe 15 Noiembrie atât înspre str. Zizinului, cât şi spre Calea Bucureşti, ceea ce creează blocaje foarte mari la orele de vârf, au mai explicat reprezentanții Primăriei.

Amplasarea semaforului a fost avizată în Comisia de circulație din data de 17 martie 2021.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare