Expres

BRAȘOV. Ursul Clopoțel a rupt poarta de la stația Salvamont din Postăvarul

 

La o întâlnire a ministrului Turismului, Mircea Dobre, cu agenții economici din turism și alimentație publică, desfășurată astăzi la Poiana Brașov, administratorul Cabanei Postăvarul, Rolf Truetsch, a atras atenția că urșii fac din ce în ce mai multe ravagii în zonă. 

El a dat ca exemplu unui musafir nepoftit dar aproape permanent la cabană, Ursul Clopoțel (pentru că are la gât un sistem de monitorizare), cel care vine des la cabană, intră și scotocește după mâncare în dulapuri și frigider. Ultima vizită încheiată cu stricăciuni a fost noaptea trecută, când ursul a rupt poarta de la sediul Salvamont din zonă. 

Truetsch i-a cerut ajutor ministrului, precizând că numărul turiștilor care frecventează cabana va fi în creștere la acest sfârșit de an și nu ar dori să se întâmple evenimente nedorite. El a explicat că numărul de urși în Masivul Postăvarul este în continuă creștere, s-au înmulțit foarte mult în ultimii ani și trebuie luate măsuri de urgență.

„Un urs a venit și noaptea trecută, pe la orele 23.00-24.00. A început de sus, de la Pub-ul de la telecabină. Acolo oamenii s-au dotat cu uși din fier. Deja am intrat în zona ridicolului. După aceea a venit la Salvamont, a rupt poarta de la garaj, a aruncat achia, care s-a dus până la pârtia Drumu Roșu și mai avea puțin și se ducea și snowmobilul. Bineînțeles, a încercat la noi, la sediul administrației, apoi s-a dus spre cabană, dar l-au luat jandarmii montani care fac pază din septembrie non stop, în primire. Nu știu cum mai rezistă și ei pentru că noi trebuie să-i folosim și a doua zi”, a spus administratorul cabanei, citat de Agerpres.

Acesta a tras un semnal de alarmă, spunând că urșii s-au înmulțit foarte mult, iar dacă nu se iau măsuri se pot întâmpla și alte evenimente. După părerea lui, numai prin vânătoare s-ar putea rezolva problema și i-ar ajuta foarte mult și pe cei care administrează aceste zone, în sensul că le va fi mai ușor de hrănit animalele în pădure.

„Dacă cineva așteaptă să se întâmple vreo nenorocire atunci aceia să răspundă. Noi, ca și cabană ne-am luat toate măsurile, dar ce se poate întâmpla pe poteci nu știu cine își asumă răspunderea. Ei ies mai mult seara să-și caute de mâncare și se pot întâlni cu acei schiori care schiază noaptea pe pârtii. Sunt de 12 ani la Cabana Postăvarul, în fiecare an urșii au venit la cabană și s-au comportat civilizat, dar în ultimii doi ani pentru că s-au înmulțit foarte mult și nu mai găsesc mâncare și-au schimbat și comportamentul”, a mai afirmat Rolf Truetsch.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button