Expres

BRAŞOV. Urmează „Săptămâna prevenirii criminalităţii” (PROGRAM)

 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov vor desfăşura, de mâine şi până vineri – inclusiv, activităţi de informare a populaţiei, în cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”.

Scopul acţiunii este de a-i informa pe cetăţeni cu privire la noile forme de manifestare a infracționalității, factorii favorizanți și modalitățile de prevenire.

„Astfel, poliţiştii braşoveni vor desfășura acțiuni de impact în spații publice pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la consecințele asociate comportamentelor indezirabile și la necesitatea adoptării de măsuri de autoprotecție și se vor întâlni cu elevii de toate vârstele, cărora le vor oferi materiale preventive, recomandări, explicaţii, exemple utile despre cum să se ferească pentru a nu deveni autori sau victime ale infracţiunilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov, subcomisar Alina Maria Ivan.

Agenda activităţilor:

Luni 3 iunie 2019 – Deschiderea evenimentului

„Ziua Porților Deschise” – la sediul Postului de Poliție Cristian. Vor fi organizate standuri pentru prezentarea aparaturii și tehnicii din dotarea IJP Brașov și vor fi desfășurate activități cu caracter educativ-preventiv, cu elevii care vor vizita sediul postului de poliție.

Marţi 4 iunie 2019 – Prevenirea violenței împotriva femeilor

Organizarea unei întâlniri pe tema prevenirii violenței împotriva femeilor (hărțuirea stradală, violența intrafamilială), la care vor fi prezenți studenți ai Facultății de Sociologie și Comunicare din cadrul Universității Transilvania Brașov.

În judeţul Braşov – organizarea şi desfăşurarea de acţiuni/întâlniri în mediul urban şi mediul rural pentru distribuire de materiale cu recomandări preventive şi consiliere a grupurilor ţintă în scopul prevenirii hărțuirii stradale și violenţei în familie.

Miercuri 5 iunie 2019 – Prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor

„Tribunalul Clasei”- organizarea şi desfăşurarea unei dezbateri cu elevi ai claselor a X-a de la Colegiul Național „Aprily Lajos” Brașov pe tema cyberbulling-ului și a delincvenței juvenile. La activitate vor participa și specialiști de la Organizaţia Salvaţi Copiii – Biroul Local Braşov și Serviciul Probațiune Brașov.

Organizarea şi desfăşurarea unor activități pentru prevenirea victimizării copiilor împreună cu Oaki Junior Club la Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch” Brașov. Vor participa elevi ai claselor I-IV, care vor fi antrenați în jocuri și concursuri cu scop educativ-preventiv.

În județul Brașov – organizarea şi desfăşurarea de întâlniri cu preșcolarii, elevii, cadrele didactice din unităţile de învăţământ preșcolar, gimnazial şi liceal, pe tema prevenirii delincvenței juvenile și victimizării minorilor.

Joi 6 iunie 2019 – Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului

Organizarea şi desfăşurarea unei întâlniri cu participanții la Proiectul „Academia Seniorilor”, derulat în anul 2019, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Brașov pe tema prevenirii furturilor din locuințe și a înșelăciunilor prin atribuirea de nume sau calități mincinoase.

Organizarea unei acțiuni pentru distribuirea de materiale cu mesaje pentru prevenirea înșelăciunilor prin diverse metode. Activitatea se va desfășura în parcul Valea Cetății- Cartierul Răcădău din mun.Brașov împreună cu participanții la cursurile „Academiei Seniorilor” și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Brașov.

În județul Brașov-organizarea şi desfăşurarea de întâlniri/acţiuni în mediul urban și mediul rural cu reprezentanţi ai asociaţiilor de proprietari/societăți comerciale pentru prezentarea sau distribuirea unor materiale cu recomandări privind modalităţile de prevenire a înşelăciunilor prin diverse metode și a furturilor din societăți comerciale.

Vineri 7 iunie 2019 – Siguranţa rutieră

Organizarea și desfășurarea unui concurs de educație rutieră cu elevi ai claselor a III-a și a IV-a de la 3 școli gimnaziale (9, 13, 30) din mun.Brașov. Activitatea va fi organizată împreună cu Agenția Metropolitană Brașov și Mall Coresi Brașov.

În județul Brașov-organizarea şi desfăşurarea unor întâlniri cu elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar pentru prezentarea de materiale pe teme de educaţie rutieră. Activitățile vor viza pregătirea elevilor pentru perioada vacanței de vară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button