BRAȘOV. Una dintre cele mai triste zile din istorie
16 octombrie. Ziua în care zeci de tineri, alături de sute de brașoveni, și-au sacrificat viața pentru apărarea orașului. Iar cel care i-a condus în luptă, primarul Brașovului, a sfârșit decapitat. Michael Weiss, căci despre el vorbim, jude al Brașovului (Kronstadt – Orașul Coroanei), în onoarea căruia a fost bătută monedă, iar o stradă din Cetate îi poartă (din nou) numele – foto 1.
În ziua de 16 octombrie 1612, cu mai bine de 400 de ani în urmă, a avut loc bătălia de la Feldioara, în care brașovenii s-au angajat pentru libertatea orașului lor, de aceea fiind cunoscută ca „Bătălia pentru Brașov”. Principalii oponenți ai acestei lupte erau judele Brașovului Michael Weiss și Bathory Gabor (Gabriel), principele Transilvaniei. Pe câmpul de luptă și-au lăsat viața aproximativ 300 brașoveni și locuitori ai comunelor din Țara Bârsei, printre care însuși judele Michael Weiss, dar și un număr însemnat de elevi („studenți”) ai Colegiului Evanghelic Săsesc – Colegiul Național „Johannes Honterus” de astăzi (documentele istorice indică fie 39, fie 22 de liceeni brașoveni, căzuți la Feldioara). Michael Weiss a fost decapitat, iar capul său i-a fost dus lui Gabriel Báthori, la Sibiu, ca dovadă a victoriei.
În memoria conducătorului lor, brașovenii au bătut o monedă comemorativă din aur cu inscripția: „Michael Weiss 1612. Și-a făcut datoria față de patrie”.
În 1887, Nonnengasse (Ulița Călugărițelor) din Brașov a primit denumirea de Michael Weiss în cinstea primarului care s-a opus guvernării tiranice a lui Gabriel Bathory. În anii ’50 a fost redenumită Armata Roșie, iar după 1990 a revenit la numele de Michael Weiss.
300 de ani mai târziu, comunitatea germană a ridicat la Feldioara Monumentul studenților sași căzuți în luptă în 1612 (foto 2). Monumentul îi comemorează în primul rând pe cei 39 de tineri studenți căzuți în bătălia desfășurată aici în 1612, sub conducerea judelui Michael Weiss. Timp de aproape patru decenii, în fiecare an, în preajma zilei de 16 octombrie, a fost organizată o ceremonie de comemorare.
După 1989, Forumul Democrat al Germanilor din România a reluat tradiția de la Monumentul Studenților de lângă Feldioara, unde îi comemorează pe concetăţenii căzuţi în lupta de la Feldioara și în general pe toţi cei care și-au pierdut viaţa ca victime ale terorii și despotismului, ale dictaturilor de orice fel, ale războaielor și ale deportărilor în interiorul ţării sau în străinătate.
Anul acesta, 50 de elevi ai Colegiului Național „Johannes Honterus” au vizitat marți Monumentul, iar ieri a avut loc tradiționala depunere de coroane, după un moment religios. Tot ieri, elevii de la „Honterus” le-au povestit în stradă braşovenilor și turiștilor despre judele Michael Weiss.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.