BRAȘOV. Un tânăr din Făgăraș, față în față cu Prințul Edward al Marii Britanii
Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Făgăraș a susținut un discurs în fața Prințului Edward al Marii Britanii (al treilea copil al reginei Elisabeta a II-a și al ducelui de Edinburgh), cu ocazia unui eveniment organizat, la Londra, de Fundația „The Duke of Edinburgh’s International Award”.
Andrei Novac a fost invitat să povestească despre experiența sa în cadrul proiectului Award – un program de dezvoltare personală înființat la nivel mondial, acum șase decenii, de Prințul Filip, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Andrei, care este absolvent al Colegiului Național „Radu Negru” din Făgăraș și studiază informatică la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca – potrivit bunaziuafagaras.info, a susținut discursul în fața a peste 100 de invitați care fac parte din cercul de donatori și susținători ai programului.
Ceremonii anuale
Cercul de donatori Award a fost constituit în urmă cu trei decenii, iar de atunci se desfășoară anual o ceremonie privată, cu participarea tuturor susținătorilor financiari și a unor tineri voluntari, activiști Award care s-au remarcat prin activitatea lor.
Andrei Novac a făcut parte din rândul invitaților din acest an datorită implicării sale în program, la nivelul „Gold” (una dintre cele trei trepte ale voluntariatului), și a apariției sale în clipul de prezentare Award 2016. Ceremonia a avut loc la Queen’s House, în Greenwich-Londra.
Tânărul din Făgăraș a aderat la programul Award în anul 2014 și și are obligația de a-l finaliza până la vârsta de 24 de ani, după ce va parcurge mai multe secțiuni: aventură, voluntariat, abilități personale, activități fizice și proiect rezidențial.
CITIȚI ȘI:
Municipiul Braşov, gazda unei ceremonii „marca” The Duke of Edinburgh’s International Award
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.