Expres

BRAŞOV. Un singur candidat pe trei posturi de şef la Inspectoratul Şcolar

 

Data-limită pentru înscrierea la concursul pentru funcţia de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului (IŞJ) Brașov a expirat ieri. Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MECŞ) a declarat vacante toate cele trei funcții, asemenea celor din celelalte inspectorate şcolare judeţene. Este pentru a doua oară când se organizează concurs pentru ocuparea acestor funcţii din inspectoratele şcolare, la Braşov iniţial fiind vorba despre cele două posturi pe care erau detaşaţi prof. Szabo Maria şi prof. Victor Vijoli, cărora li s-a prelungit interimatul. Ulterior, echipa de adjuncţi s-a mărit, din vara anului trecut, cu prof. Anca Zamfir, tot prin detaşare în interesul învăţământului.

Potrivit acesteia din urmă, a fost depus un singur dosar de concurs, cel al prof. Vijoli. „Condiţiile puse în fişa de evaluare sunt prea restrictive, aproape imposibil de îndeplinit de cei mai mulţi: stagii în străinătate, doctorat. Par a fi făcute mai mult pentru universitari. La învăţământul preuniversitar, ca să faci astea, să te perfecţionezi în străinătate, trebuie să lipseşti de la şcoală, să te rupi de catedră, or asta nu e de dorit”, ne-a explicat prof. Anca Zamfir de ce lipseşte dosarul său. În ceea ce îi priveşte pe alţii, „probabil că nu sunt interesaţi sau, aşa cum spuneam, nu pot îndeplini condiţiile”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare