Expres

BRAȘOV. Un pic mai bine pentru pacienții Policlinicii Județene. Dar mai e de așteptat

  • Foto10_semnare-contract_275114.jpg
  • Foto6_275112.jpg
 

Peste 10 milioane de lei, valoare totală, prin care se vor achiziționa mai mult de 160 de echipamente, de 58 de tipuri diferite, pentru a fi dotate 12 cabinete de la Ambulatoriul (policlinica) integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov.

Semnarea contractului de finanțare (foto 2) pentru proiectul „Dotarea cu echipamente și aparatură medicală a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov” a avut loc la sediul Consiliul Județean Brașov, în cadrul unei conferințe de presă, în prezența premierului Ludovic Orban, care a vizitat în prealabil SCJU Brașov și care și-a declarat neechivoc sprijinul pentru toate inițiativele prin care se atrag fonduri europene destinate dezvoltării comunităților locale și creșterii calității vieții cetățenilor. Președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, și directorul general ADR Centru, Simion Crețu, în prezența managerului celei mai mari unități medicale din județul Brașov, dr. Călin Cobelschi, alături de oficialități brașovene și reprezentanți ai unităților medicale din oraș, au vorbit despre proiectul prin care se vor investi fonduri nerambursabile în sumă de peste 2,25 milioane euro alocate în cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020 – Axa Prioritară 8, pe prioritatea destinată modernizării ambulatoriilor de spitale.

Consiliul Județean investește în SCJU

Proiectul își propune să asigure condiții optime pentru dezvoltarea serviciilor oferite de ambulatoriul SCJU Brașov. Acest obiectiv va fi atins prin achiziția a 163 de echipamente și aparatură medicală, de 58 tipuri diferite. Valoarea totală a cererii de finanțare este de 10,699,095.67 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MLPDA este de 10.485.113,75 lei, aproximativ: 2.253.000 euro, reprezentând 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Durata estimată de implementare este mai mică de un an și jumătate, până la sfârșitul lunii februarie 2021. „Sumele totale pe care le va acorda Consiliul Județean vor ajunge până la 40-50% din valoarea investiţiilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde dorim în primul rând dotarea Secţiei de cardiologie şi dezvoltarea compartimentului de Cardiologie intervenţională. Desigur, vom asigura dotări moderne în toate secțiile spitalului. Până acum, la nivelul Consiliului Județean Brașov am aprobat o cofinanţare de maximum 10% din valoarea proiectelor respective, dar ne-am dat seama că sumele alocate de Ministerul Sănătăţii până acum au fost mai mici decât valoarea echipamentelor respective şi atunci, pentru a nu pierde această resursă, am considerat necesar să cofinanţăm mai mult, adică minimum 10%, pentru a putea să cumpărăm toate echipamentele necesare. Noi investim resurse importante din fonduri europene și din bugetul propriu în modernizarea infrastructurii de sănătate la toate unitățile medicale pe care le avem în subordine. Aceste sume se adaugă investițiilor mari pe care le facem în infrastructura de transport rutier. Dar, pe lângă toate acestea, nu vom lăsa deoparte nici proiectul Aeroportului Ghimbav-Brașov, care va dovedi întregii țări că un județ poate să ducă singur, la bun sfârșit, o investiție de o asemenea importanță și anvergură. Din acest punct de vedere, fondurile europene sunt absolut indispensabile, deoarece ne permit să utilizăm banii comunității în proiectele noastre importante, fără a neglija nici dezvoltarea sistemului de transport sau a celui medical”, a declarat  Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

30 de milioane de euro pentru spitalele brașovene

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea infrastructurii sociale, prin dotarea Ambalatorului Integrat din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea creșterii calității serviciilor medicale și a accesibilității la servicii de îngrijire medicală primară în regim ambulatoriu. Scopul proiectului este de a contribui la eficientizarea sistemului de sănătate din județul Brasov, prin reducerea internărilor evitabile în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, cât și la accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul Ambulatoriului. Vor fi achiziționate 58 de tipuri de echipamente, aparatură medicală performantă și mobilier (respectiv 163 de bucăți) specifice dotării cabinetelor de specialitate din cadrul unui ambulatoriu (de ex. ecograf stationar Doppler – cardiologie, EMG-Electromiograf – neurologie, citometru de flux – laborator, ecobiometru – oftalmologie, ecograf staționar – ginecologie, computer tomograf etc) Dotările achiziționate prin proiect sunt diverse și sunt destinate pentru toate cabinetele existente în cadrul ambulatoriului integrat. „Unitățile medicale din județul Brașov beneficiază, prin contractele semnate, de investiții totale cumulate în valoare de peste 30 milioane euro, pentru extinderi și modernizări de clădiri, dar și pentru eficientizare energetică și achiziția de dotări moderne. Vorbim de spitalele din Brașov, dar și de cele din Făgăraș, Zărnești și Victoria. Realizările sunt posibile datorită accesării de către Consiliul Județean Brașov, precum și de către consiliile locale din localitățile respective, în parteneriat cu județul, a mai multor scheme de finanțare din fonduri europene REGIO pentru investiții în infrastructura de sănătate. Aceste fonduri, transformate în lucrări și achiziții, iar apoi în spitale și policlinici modernizate, vor fi asigura oamenii că administrația locală face eforturi pentru creșterea calității serviciilor medicale și pentru tratamente mai bune, în spații corespunzătoare de confort și igienă, atât în zona serviciilor de urgență, dar și pentru tratamentele ambulatorii”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare