Expres

BRAȘOV. Un nou sistem de certificare forestieră se lansează în România

 

 Aula Universității „Transilvania” găzduiește mâine, de la ora 9.00, Conferința  „Gestionarea durabilă a pădurilor și certificarea forestieră”, care prilejuiește lansarea în România a sistemului de certificare forestieră PEFC™. Certificarea pădurilor este un sistem voluntar de inspecție și de urmărire a lemnului și a altor produse forestiere exploatate sau recoltate conform unui set strict de reglementări. Procedura nu se reduce doar la arborii care se taie. Aceasta ia în considerare și bunăstarea socială și economică a angajaților din domeniul forestier, precum și a comunităților locale.

Certificarea pădurilor a fost lansată după Conferința de la Rio din 1992 pentru a proteja pădurile de practici de exploatare distructive ce duc la dispariția acestora. Există peste 50 de sisteme diferite de certificare forestieră în lume. Cele mai răspândite programe de certificare internațională sunt Forest Stewardship Council (FSC®) și  Programme for the Endorsement of Forest Certification (PEFC™). Sistemul de certificare PEFC™ – Programul pentru Aprobarea Certificării Forestiere – se aplică pe două treimi din pădurile planetei. Cele două programe se adresează unor condiții de piață diferite: FSC® este mai adecvat marilor proprietăți forestiere și pune accent pe conservarea biodiversității, iar PEFC™ este mai adaptat pentru proprietățile private de mici dimensiuni, prioritară fiind gestionarea pădurii conform unui plan de management durabil.

Disponibilă pentru proprietarii de păduri și operatorii economici din România

Spre deosebire de FSC®, ce se bazează pe standarde internaționale, certificarea PEFC™ presupune crearea și adoptarea de standarde specifice adaptate particularităților fiecărei țări. Standardele pentru gestionarea durabilă a pădurilor sunt elaborate și adoptate mai întâi pe plan național, după care se auditează și se aprobă la nivelul PEFC™ International. Pentru a fi recunoscute de către PEFC™ International, standardele se stabilesc în conformitate cu un cod de bune practici și cu respectarea cerințelor de transparență, consultare și de luare a deciziilor prin consens. Certificarea este valabilă cinci ani și este însoțită de un mecanism de urmărire a materialului certificat de la pădure la produsul final și invers.

La conferință vor participa specialiști reputați, români și străini, în domeniul managementului forestier. În cadrul evenimentului vor susține prezentări: Thomas Egger (director SAB, Elveția), Peter Niederer (manager de proiect SAB), dr. ing.  Liviu Nichiforel și conf. univ. dr. Marian Drăgoi (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), István Tőke (președinte PEFC™ România), dr. ing. Aureliu-Florin Hălălișan (Universitatea „Transilvania” din Brașov), Bogdan Ioan Tudor Todoran și Cătălin Tobescu (președinte și, respectiv, vicepreședinte, Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România „Nostra Silva”).

Vor fi prezenţi reprezentanți ai asociațiilor de proprietari, companiilor, ONG-urilor și structurilor patronale din domeniul silvic. Vor fi prezenți demnitari și oficiali români, precum și ambasadorul Confederației Elvețiene în România – Excelența Sa Dl. Urs Herren și dl. Ben Gunneber (CEO și Secretar General al PEFC™ Internațional).

Evenimentul este parte a Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. Programul de cooperare a demarat în anul 2010 și este finanțat de Consiliul Federal al Elveției. Proiectul „Întărirea capacității asociațiilor proprietarilor de păduri pentru un management forestier durabil” este derulat în România, în parteneriat, de către Asociația ROMONTANA, Fundația „Open Fields”, Federaţia Proprietarilor de Păduri și Pășuni „Nostra Silva”, Centrul Elvețian pentru Regiunile Montante (SAB) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Universitatea „Transilvania” din Brașov este partener al conferinței.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare