Expres

BRAȘOV. Un milion de lei pentru unitățile de cult

 

Consiliul Judeţean Braşov a lansat cinci programe cu finanţare nerambursabilă pentru instituţiile şi ONG-urile care au ca obiect de activitate cultura, sportul sau cultele.

„Programele de finanţări nerambursabile derulate de Consiliul Judeţean Braşov, indiferent de domeniul de aplicare, au ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor acestui judeţ, prin susţinerea unor proiecte sustenabile. De la un an la altul, numărul proiectelor depuse pe liniile de finanţare ale CJ Braşov a crescut, iar rapoartele de evaluare ne indică şi o îmbunătăţire a calităţii proiectelor. Tocmai din acest motiv am propus şi am aprobat alocarea unui buget care ţine cont de execuţia bugetară din anul precedent, pe fiecare program de finanţare neramburabilă, astfel încât să ne asigurăm că vom avea fonduri suficiente pentru toate proiectele eligibile. Faţă de anii anteriori, lansarea programelor s-a făcut mai devreme, preconizăm semnarea contractelor de finanţare în prima parte a lunii mai, astfel beneficiarii dispun de o perioadă mai lungă pentru implementarea proiectelor”, a declarat Toaso Imelda, vicepreşedintele CJ Braşov, care coordonează derularea programelor de finanţări nerambursabile.

Pentru unităţile de cult care pot beneficia de finanţări nerambursabile de la Consiliul Judeţean Braşov, alocarea pentru 2020 este de un milion de lei. Programul a fost lansat pe 19 februarie, iar termenul de depunere a cererilor de finanţare este 20 martie, ora 16.00. Banii vor putea fi folosiţi de beneficiari pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu cultural naţional mobil aparţinând cultelor religioase sau pentru desfăşurarea unor activităţi de asistenţă socială. De asemenea, prin acest program se pot obţine bani şi pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase sau pentru lucrări la clădiri destinate proiectelor de asistenţă socială. Alocarea sumelor se va realiza prin hotărâre a consiliului judeţean, pe baza cererilor primite de la unităţile locale de cult.  

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button