Expres

BRAȘOV. Un „meșotist”, contribuție de Nobel în medicină

 

Trei cercetători, William G. Kaelin Jr., Sir Peter J. Ratcliffe și Gregg L. Semenza, au primit luni Premiul Nobel pentru Medicină. Conform comunicatului Comitetului Nobel, cercetările lor au ajutat la descoperirea şi înţelegerea modului în care celulele simt şi se adaptează la nivelul de oxigen disponibil.
Un român, mai precis un brașovean, a jucat un rol esenţial în această descoperire, afirmă Vlad Mixich, expertul român din conducerea Agenţiei Europene pentru Sănătate şi Siguranţă la Locul de Muncă (EU-OSHA). „Să vă zic ceva cu bucurie despre un român şi Nobelul pentru Medicină de anul acesta. De fiecare dată, la finalul anunţului e publicată o lista scurtă cu lucrările de cercetare care au fost esenţiale pentru descoperirea respectivă. Anul acesta sunt 5 astfel de lucrări, iar una dintre ele îl are ca prim autor pe profesorul Mircea Ivan, care lucra pe atunci în echipa condusă de William Kaelin, nobeliatul pentru Medicină din 2019 şi al cărui nume apare ultimul pe lucrarea respectivă. Multe felicitări, domnule profesor. De la George Emil Palade (care a primit un Nobel tot pentru cercetarea în biologie celulară) nu am mai avut aşa motive de mândrie în acest domeniu. Mircea Ivan este din Braşov şi a absolvit Medicină la Bucureşti. De 25 de ani lucrează în Statele Unite, unde a trecut pe la Harvard, Dana Farber Cancer Institute, Tufts şi, astăzi, este profesor la Indiana University”, a scris Vlad Mixich pe Facebook. Iar altcineva a remarcat într-un comentariu că în versiunea extinsă a comunicatului Comitetului Nobel profesorul Mircea Ivan apare de două ori ca prim autor al unei lucrări esențiale.
Mircea Ivan s-a născut în Braşov şi a absolvit în 1987 Liceul „Dr. Ioan Meşotă”, ca şef de promoţie. A intrat primul la Facultatea de Medicină din Bucureşti. A plecat din ţară în 1991, la Universitatea Cardiff, din Marea Britanie, unde a făcut doctoratul. S-a căsătorit cu o colegă de facultate, care lucrează și ea ca medic, și au doi copii. În SUA s-au stabilit ulterior, el fiind angajat la Harvard Medical School, ajungând la studii postdoctorale, cercetător, profesor, la Dana Farber Cancer Institute, Tufts şi acum profesor asociat la Indiana University. 

Mircea Ivan şi-a concentrat atenţia asupra cauzelor care produc cancerul. Munca sa de cercetare şi-a arătat roadele în 1996, aducându-i renumele pentru descoperirea celulei vinovate de producerea cancerului tiroidian. Totodată a cercetat modul în care se oxigenează celulele şi ce se întâmplă în momentul în care acestea nu primesc suficient oxigen (exact descoperirile pentru care s-a acordat Nobelul anul acesta). A continuat să cerceteze mecanismele moleculare şi tipuri de celule care să supravieţuiască în condiţii hypoxice (hypoxia = descreşterea anormală a cantităţii de oxigen furnizat către sau utilizat de ţesuturi – n.r.), totul pentru a descoperi terapii eficiente împotriva cancerului.

Dacă ar fi rămas în țară, ar fi fost muritor de foame, cum singur spunea, și nici nu ar fi avut resursele necesare pentru cercetările sale puse în slujba oamenilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare