Expres

BRAȘOV. „Un ceai cald, o vorbă bună” și colinde de fanfară

 

Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din cadrul Primăriei Braşov organizează astăzi,  6 decembrie, între orele 11.00 – 13.00 în zona Gării Braşov, a doua ediţie a acţiunii  „Un ceai cald, o vorbă bună”.  Prin această acţiune, reprezentanţii direcţiei va informa persoanele aflate într-o situaţie de risc social cu privire la serviciile oferite potenţialilor beneficiari în cadrul Centrului pentru Persoane fără Adăpost.    

„Aşadar, ceai cald, vorbe bune şi… colinde pentru persoanele fără adăpost, dar şi pentru cei care vor fi în zona Gării Braşov în ziua de Moş Nicolae. E vremea colindelor, iar în această acţiune ne bucurăm să avem alături Fanfara Militară a Academiei Forţelor Aeriene «Henri Coandă» care va încânta audienţa cu un program de colinde specifice sărbătorilor de iarnă”, a anunţat Monica Chelban, purtătorul de cuvânt al DAS Braşov.

Pentru a răspunde nevoilor speciale pe care le au persoanele fără adăpost, în municipiul Braşov sunt organizate servicii sociale care oferă sprijin de specialitate pentru reintegrarea socială şi depăşirea situaţiilor de risc, într-o locaţie amenajată special pentru acest scop, situată în Braşov, str. Zizinului nr. 126 C. Aici, prin suport adecvat şi o gamă diversificată de servicii, adăpost temporar, consiliere socială, psihologică, igienizare, activităţi de socializare şi recreative, facilitarea accesului la un loc de muncă, sprijin în refacerea relaţiilor cu familia, persoanele fără adăpost dobândesc deprinderi pentru un stil de viaţă independent cu şanse mari pentru reintegrare profesională şi socială.

Foto: DAS Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare