Expres

BRAȘOV. Un autobuz în plus pentru elevi și orar decalat

 

Marți a fost prima zi în care elevii din ciclul primar (clasele 0 – 4) de la Şcoala Gimnazială nr. 6 şi cei de la Liceul „Johannes Honterus” au mers la şcoală cu linia RATBV „Transport elevi”. Dat fiind succesul (110 școlari), astăzi, a fost suplimentat numărul de autobuze cu care e transportul special gratuit pentru elevii. „În urma solicitării conducerii Primăriei Braşov şi a informaţiilor din teren, RATBV a decis ca din 11 septembrie acest tip de serviciu să fie realizat cu patru autobuze, iar în perioada următoare, dacă se va înregistra o creştere a numărului de solicitări, vom adapta capacitatea de transport la cerere”, a anunţat conducerea companiei.
De asemenea, de joi, RATBV modifică orarul de circulaţie al autobuzelor de pe linia „Transport elevi”, în sensul că plecările din toate staţiile se devansează cu cinci minute: „RATBV  a monitorizat astăzi (ieri, n.r.) în toate staţiile şi pe tot traseul modul în care s-a realizat deplasarea elevilor de la cele două unităţi de învăţământ menţionate. În privinţa graficului de deplasare, din cauza problemelor apărute în trafic (autoturisme oprite în staţiile de transport, neacordare de prioritate de către unii conducători auto la ieşirea autobuzelor din staţii etc.) şi pentru ca toţi copiii să ajungă la cursuri în siguranţă şi fără întârzieri, plecările din staţii vor fi decalate cu cinci minute”.

Noul orar al autobuzelor şcolare:
– Cap linie Poienelor (Roman) – ora 7.20
– Staţia Spitalul Judeţean (str. Calea Bucureşti) – ora 7.25
– Staţia Liceul Meşotă (str. M. Kogălniceanu) – ora 7.27
– Staţia Livada Poştei – ora 7.35
– Cap linie Șirul L.v. Beethoven – ora 7.40.

Citiți și:

BRAȘOV. Peste 100 de copii au ajuns azi la școlile din Centrul Istoric cu linia specială „Transport elevi”

BRAȘOV. Linie RATBV exclusivă pentru elevi, profesori și angajați a două școli


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare