Expres

BRAȘOV. Un al doilea pistol radar și un etilotest vor fi donate de Municipalitate Poliției

 

Primăria Brașov a achiziționat un al doilea pistol radar, de tip TruCAM2, care va intra în dotarea Poliției Municipiului Brașov. Acesta va fi însoțit de un kit etilotest model AlcoQuant, livrat gratuit.
Ambele dispozitive vor fi utilizate exclusiv pe teritoriul municipiului Brașov.

Costul de achiziție al pistolului radar a fost de 95.000 de lei fără TVA.

„Primăria Brașov, în cadrul parteneriatului pe care îl avem cu Poliția Națională, a achiziționat, pentru reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței rutiere, un al doilea radar mobil de ultimă generație, ce va fi predat Poliției rutiere a municipiului și utilizat, potrivit protocolului, exclusiv pe teritoriul Municipiului Brașov. Este o cameră performantă, care poate fi folosită și ziua și noaptea, poate face măsurători la peste un kilometru distanță, și poate detecta viteze ale autovehiculelor între 0 și 300 km/h. În cadrul acestui parteneriat, anul trecut a fost achiziționat panoul fix amplasat pe bulevardul Saturn și primul radar mobil de tip TruCAM2, care, potrivit Poliției Municipiului, a depistat până acum 4.141 de încălcări ale vitezei legale. În plus, de această dată radarul a fost livrat și împreună cu un kit alcooltest, de asemenea de ultimă generație. Primăria Brașov a luat deja o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului și sporirea siguranței, inclusiv prin proiecte de gestiune a traficului, semaforizare și iluminare suplimentară a trecerilor de pietoni, și urmează o serie de proiecte care să facă Brașovul mai verde și mai sigur sub aspectul traficului. Dotarea Poliției rutiere a municipiului cu aceste echipamente este încă un mod în care sprijinim poliția pentru a lua mai multe măsuri în ceea ce privește reducerea numărului de accidente, creșterea siguranței în trafic și reducere a poluării, în conformitate cu măsurile cuprinse în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă și Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiului Brașov 2018-2022″, a declarat primarul Allen Coliban.

Cele două dispozitive vor ajunge în scurt timp în administrarea Poliției Municipiului Brașov, potrivit HCL nr 771/17 decembrie 2021. Kitul include atât aparatul, cât și toate celelalte accesorii necesare funcționării sale în bune condiții: acumulatori de rezervă, kit de utilizare pe tip de noapte, carduri de memorie, suport de prindere pentru umăr etc..

Pistolul radar este singurul tip de dispozitive de acest fel omologat în România și poate detecta viteze ale autovehiculelor între 0 și 300 km/h.

Potrivit datelor furnizate de Poliția Rutieră a Municipiului Brașov, de la 1 septembrie 2020, când primul radar laser mobil TruCAM2 a intrat în dotarea Poliției Rutiere a municipiului, și până în acest moment, au fost depistate cu ajutorul lui 4.141 de încălcări ale regimului legal de viteză, pentru care au fost aplicate sancțiuni în valoare de 1.130.710 lei.

De asemenea, 130 de permise de conducere au fost reținute. Cea mai mare viteză înregistrată în trafic cu acest dispozitiv a fost de 203 km/h, pe Calea București, pe un sector cu limitare la 50 km/h.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button