Expres

BRAȘOV. Ultimele zile de înscrieri pentru Gala Supervoluntarilor

 

Înscrierile la Gala pentru Supervoluntari Braşov se mai pot face pe parcursul acestei săptămâni, mai exact până duminică. Evenimentul aflat la ediţia numărul 7 celebrează voluntariatul comunitar şi vizează organizaţiile neguvernamentale dar şi instituţiile publice care lucrează cu voluntari din judeţul Braşov. Se pot înscrie în competiţie persoane fizice care fac voluntariat în judeţul Braşov, dar şi organizaţiile neguvernamentale sau instituţiile publice care desfăşoară proiecte de voluntariat comunitar. „Înscrie-te la ediția din acest an și arată brașovenilor că voluntariatul este cool, este folositor pentru CV, dar și pentru a învăța o mulțime de lucruri utile, contribuie la dezvoltarea comunității noastre, rezolvând probleme de interes, este o modalitate prin care îți poți face prieteni, poți fi activ pe tot parcursul vieții, și poți deveni chiar faimos. Ai cel puțin 7 motive pentru a fi premiat la Gala pentru Supervoluntari Brașov!”,  spun organizatorii. De asemenea, va exista o secţiune specială destinată instituţiilor şcolare care desfăşoară proiecte extraşcolare în parteneriat, cu componentă de voluntariat comunitar. Perioada eligibilă luată în considerare este noiembrie 2014 – octombrie 2015. Şi anul acesta va exista categoria de cel mai simpatic voluntar, care va fi votat online, pe facebook între 16 şi 20 noiembrie. Formularele de înscriere se găsesc pe site-ul supervoluntari.ro, de unde se pot solicita şi invitaţii pentru evenimentul festiv. Gala pentru Supervoluntari, ediţia a VII-a, Braşov va avea loc în 27 noiembrie, de la ora 18.00, la Centrul Cultural Reduta şi este un eveniment organizat de Asociaţia Colors şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button