Expres

BRAȘOV. Ultima noapte de pelerinaj. Biserica e deschisă

  • img-2586.jpg
  • IMG_2566_251499.JPG
  • IMG_2556_251498.JPG
  • img-2549.jpg
  • IMG_8547_251501.JPG
  • IMG_8546_251506.JPG
  • IMG_2573_251502.JPG
  • img-8544_2.jpg
 

Raclele cu moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, precum și cu oseminte ale lui Mihai Viteazul, aduse la Braşov depuse de miercuri la Biserica „Schimbarea la Faţă” a Parohiei Blumăna VIII, rămân spre închinare până luni dimineață. Biserica (de la Micșunica) este deschisă pelerinilor. Raclele au fost aduse cu binecuvântarea ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, care le-a și însoțit pe 9 Mai, de Ziua Independenţei României, pe un traseu cu multe semnificaţii istorice din Braşov, venind de la prima mănăstire ortodoxă a Braşovului (de la ieşirea înspre Cristian, cu hramul „Sf. Efrem cel Nou”), unde au stat patru zile, după ce în perioada 4-5 mai s-au aflat și în Biserica Jandarmeriei Brașov. 

Peste tot unde au fost depuse, pelerinii s-au închinat cu evlavie, au stat la coadă, dacă a fost nevoie, dar cu răbdarea și decența cuvenite, fără a se îmbulzi. De altfel, în cele trei lăcașe de cult unde au poposit raclele a fost un flux constant de închinători, fără a sta prea mult în așteptare.

Luni dimineață, începând cu ora 9.30, va fi oficiată Sf. Liturghie, iar de la 11.30 începe ceremonialul de plecare a Sfintelor moaşte către „Betleemul Neamului Românesc, Mănăstirea „«Peştera Sfântului Andrei»”.

Citiți și:

BRAȘOV. Moaștele Sf. Andrei și ale primilor martiri rămân până în 14 mai


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button