Expres

BRAȘOV. Trei suspecți care au furat un seif dintr-o bancă au fost arestați

 

Indivizii care au furat seiful unei sucursale bancare din Brașov, caz relatat de mytex.ro imediat cum fapta a fost înregistrată în luna septembrie, sunt cunoscuți anchetatorilor, patru fiind puși sub urmărire penală. Trei dintre aceștia au fost și arestați preventiv. 

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov au dispus, la data de 23.04.2015, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Bogdan B., Mircea C., Vasile N. și Robert R. cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat în cazul primilor doi și complicitate la furt calificat în sarcina celorlalți.

„Din probatoriul administrat în cauză, în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2014, cei patru inculpați împreună cu suspectul C. Laurenţiu au acționat după un plan bine stabilit. Astfel, aceștia au sustras un autoturism marca Skoda de pe strada Soarelui din municipiul Brașov, pe care l-au utilizat pentru a se deplasa în Cartierul Răcădău la Banca Transilvania, unde, într-un interval de 37 secunde au reușit să spargă banca și să sustragă un seif care conținea sume de bani în lei și diverse valute, prejudiciul total fiind de 300.000 lei”, au explicat anchetatorii. 

În cauză a fost formulată propunere de arestare preventivă care a fost admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, fiind emise mandate de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile începând cu data de 24 aprilie 2015 pentru inculpații Mircea C., Vasile N., respectiv începând cu data de 28 aprilie 2015 pe numele inculpatului Bogdan B. Față de Robert R. s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile de către procurorul de caz. 

Cercetările în cauză au fost efectuate de către organele de poliție judiciară din cadrul IJP Brașov – Serviciul Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz. 

citește și

BRAȘOV. Bancă jefuită pe Strada Tâmpei!!!

UPDATE. Brașov. Seiful furat din Banca Transilvania conținea 200.000 lei


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button