Expres

BRAȘOV. Trei militari ai ISU, pe podium la Jocurile Mondiale ale Pompierilor

  • pompieri-medaliati0.jpg
  • pompierimedaliai.jpeg
  • pompierimedaliai1.jpeg
  • pompierimedaliai2.jpeg

Trei pompieri brașoveni au câștigat mai multe medalii la Jocurile Mondiale ale Pompierilor, competiție organizată în Portugalia, la Lisabona. World Firefigters Games este o competiție în care pompierii profesioniști, paramedici și pompieri voluntari din mai multe țări concurează la diferite probe pentru a-și testa abilitățile și pentru a face schimb de experiență pentru dezvoltarea bunelor practici în domeniul situațiilor de urgență.

Iată medaliații brașoveni:

La categoria de vârstă 35-39 ani, lt. Istrate Sandu a obținut locul al III-lea la proba „Cel mai puternic pompier”, locul al III-lea la proba „Alergare de viteză pe distanța de 100 m” și locul al II-lea la proba „Alergare de viteză pe distanța de 200 m”.
La proba „Săritura în lungime cu elan”, plt. adj. Drăguț Marcel a obținut locul al II-lea.

La categoria de vârstă sub 35 ani, sg. maj. Gâțeiu Marius a obținut locul al II–lea la proba „Săritura în înălțime” și locul al IV –lea la proba „Săritura în lungime”.

Lt. Istrate Sandu este pasionat de sport de mai bine de 18 ani și de 12 ani participă la competiții de specialitate ale pompierilor. De-a lungul celor 12 ani ofițerul a oțtinut locuri fruntașe la majoritata concursurilor la care a participat. O mare parte din timpul liber și-l dedică pregătirii și promovării activităților sportive în rândul pompierilor.

Sg. maj. Gâțeiu Marius este un tânăr pompier încadrat la Detașamentul 1 de pompieri Brașov. Iubește să facă sport încă din copilarie și își dorește să participe la cât mai multe competiții.

Plt. adj. Drăguț Marcel a practicat judo în copilărie, iar în Școala Militară a practicat cu pasiune atletismul. Din anul 2005 si până în prezent a fost prezent constant pe podium la competițiile interne ale pompierilor, proba lui preferată fiind „ Săritura în lungime cu elan”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare