Expres

BRAȘOV. Trei firme se „bat” pentru toaletele publice automatizate

  • WhatsApp Image 2022-07-18 at 11.24.53_298604.jpeg

Trei oferte au fost depuse până la termenul-limită (15 iulie) pentru procedura de achiziție privind furnizarea şi amplasarea de toalete publice automatizate, racordabile la rețelele de curent, apă și canalizare, precum și pentru servicii de întreţinere şi mentenanţă a acestora în municipiul Brașov. Obiectul contractului îl constituie încheierea unui acord-cadru, cu durata de 48 de luni, având ca obiect furnizarea şi amplasarea unui număr cuprins între minim 6 și maxim 28 de toalete automatizate.

În primă fază se vor verifica documentele Unice de Achiziție Europene și garanțiile de participare, după care se va trece la evaluarea tehnică a ofertelor.

,,Nivelul de civilizație al unui oraș se măsoară și prin calitatea serviciilor publice pe care autoritățile le asigură locuitorilor și turiștilor, iar numărul de toalete publice este un astfel de indicator. Brașovul, din păcate, nu stă foarte bine la acest capitol, deși de-a lungul anilor s-au primit solicitări atât de la cetățeni, cât și de la turiști, pentru a crește numărul acestor toalete. O soluție temporară a fost instalarea de toalete ecologice, dar obiectivul Brașovului este să fie la același nivel ca orice oraș din occident. De aceea, primăria și-a propus ca în toate locurile intens circulate, fie că vorbim de cele frecventate de brașoveni, fie de cele vizitate de turiști, să existe cel puțin o toaletă automatizată, aceasta fiind cea mai convenabilă variantă, sub raportul costurilor de achiziție, deservire și mentenanță. Dacă procedura de achiziție decurge fără probleme, anul acesta vom instala primele 6 toalete în parcul Tractorul, Piața Sfântul Ioan, Parcul Trandafirilor, Livada Poștei, în parcul de pe Berzei și pietonala Uranus. Aceste zone au fost selectate având în vedere că nu există nici o alternativă pentru aceste servicii în apropiere, am primit, de-a lungul anilor, multe solicitări de la brașoveni pentru aceste locuri, iar toaleta din Parcul Tractorul este unul dintre proiectele câștigătoare în cadrul programului de bugetare participativă. Fiind vorba despre un acord cadru, valoarea contractului se situează între minim 1,6 milioane de lei și poate ajunge până la 9,4 milioane de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, la lansarea lictației.

Ce facilități trebuie să aibă

Conform caietului de sarcini, toaletele automatizate vor fi dotate cu: sistem electronic automat pentru acces/ieşire din toaletă; sistem de siguranță „SOS” cu buton care acționează deschiderea uşii chiar şi în absența energiei electrice; sistem automat de spălare, dezinfectare şi uscare a vasului de toaletă; sistem automat pentru spălarea și dezinfectarea, după fiecare utilizare, a podelei cu profil special de drenare a apei; sistem de aerisire și odorizare după fiecare utilizare; sisteme electronice de siguranță pentru a preveni spălarea şi curățarea toaletei înainte de ieşirea utilizatorului din cabină; sisteme de indicare și presemnalizare optică/acustică și sonoră a ultimelor minute de utilizare; sistem pe bază de senzori pentru comenzile de pornire și oprire ale dozatorului cu săpun lichid și apă şi ale uscătorului de mâini; sistem automat dotat cu senzori pentru distribuirea hârtiei igienice; sistem automat de încălzire pe timp de iarnă dotat cu senzori şi termostat (încălzirea se va face prin convectoare electrice cu o putere nominală de aproximativ 2 kw, curenţii de aer cald vor fi direcţionaţi spre interiorul cabinei toaletei, dar se va asigura şi aer cald în interiorul camerei tehnice pentru a preveni îngheţarea instalaţiei de apă menajeră); sistem GPS pentru transmiterea 24/24 ore a parametrilor de funcţionare (on/off) a toaletelor automate racordabile pentru a eficientiza operaţiunea de remediere a deficienţelor tehnice apărute, informaţii care vor fi transmise automat operatorului care va asigura mentenanţa; sistem automat de iluminat cu LED, pentru consum redus de energie; sistem acustic cu instrucțiuni vocale pentru fiecare comandă și operaţiune pe care o desfăşoară toaleta.

Unde vor fi amplasate

Zonele propuse pentru instalarea celor 28 de toalete, în următorii 4 ani, sunt: Piaţa Sf. Ioan, Livada Poştei, parcul Someş, pietonala Uranus, Parcul Tractorul, Parcul Trandafirilor, Parcul Ursu, Parcul La Iepure, zona Modarom, Parcul Gheorghe Dima, Poiana Brașov – parcare Şura Dacilor, Poiana Brașov – parcare RAT, Parcul Timiş Triaj, Craiter – Pavilioane CFR, Zona ITC – Al. Vlahuţă, Zona Gemenii – Zizinului, Zona Spitalul Judeţean, B-dul Ştefan cel Mare – Parc Hutchinson, str. Soarelui – zona terenuri de sport, str. Carpaţilor – Zorilor, Centrul Civic – Trezorerie, str. Castanilor – 15 Noiembrie, Zona Rapid – B-dul Victoriei, zona Onix – B-dul Griviţei, parcul Fartec, parc str. Agricultorilor – Bartolomeu, Zona Complex Cerna – Olteţ, Lacul Noua.

Valoarea estimată a acestui acord cadru este cuprinsă în intervalul de minim 1.602.605,04 lei fără TVA – din care 1.530.000,00 lei fără TVA, necesari achiziţiei şi punerii în funcţiune a toaletelor – şi 72.605,04 lei fără TVA, necesari asigurării consumabilelor şi întreţinerii acestora – și maxim 9.388.991,60 lei fără TVA – din care 7.350.000,00 lei fără TVA necesari achiziţiei şi punerii în funcţiune a toaletelor şi 2.038.991,60 lei fără TVA necesari asigurării consumabilelor şi întreţinerii acestora.

Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ, în care propunerea financiară reprezintă 80 de puncte, iar garanția oferită este de 20 de puncte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button