Expres

BRAȘOV. Transportul public local de persoane va fi efectuat de „RATBV S.A.” de la 1 ianuarie 2017

 

De la 1 ianuarie 2017, serviciile de transport public local de persoane de pe raza municipiului Braşov va fi efectuat de societatea comercială „RATBV S.A.” (rezultată ca urmare a reorganizării, prin transformare, a Regiei Autonome de Transport Braşov), potrivit unei hotărâri de Consiliu Local ce a fost aprobată astăzi în cadrul unei şedinţe ordinare.

Reorganizarea RAT Braşov a fost aprobată tot printr-o hotărâre de Consiliu Local (HCL nr.393/2016, republicată), iar atribuirea serviciilor de transport se face direct, fără licitaţie.

Decizia de atribuire a serviciilor de transport public către RATBV S.A. vine în condiţiile în care contractul încheiat între Municipiul Braşov şi RAT Braşov expiră la data de 31 decembrie 2016.

Pentru alegerea modalităţii de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local în municipiul Braşov a fost elaborat Studiul de oportunitate realizat de către Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Braşov, ce a fost aprobat, la rândul său, în şedinţa CL de ieri.

Studiul cuprinde motivele de ordin economic şi financiar care justifică atribuirea serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Braşov în mod direct, fără licitaţie, începând cu data de 1 ianuarie 2017, societăţii comerciale „RATBV SA”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button