Expres

BRAȘOV. Traficul infernal 13 Decembrie-Sânpetru, temă de studiu / Nu e singura problemă gravă de mobilitate

  • discutii-trafic_299297.jpg
  • discutii-trafic1_299298.jpg
  • discutie-trafic3.jpeg
 

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a organizat luni, la solicitarea Primăriei municipiului Brașov, o întâlnire având ca temă mobilitatea pe relația Sânpetru-Brașov, în contextul dezvoltărilor imobiliare din zonă.

Au participat, de asemenea, subprefectul Lucian Pătrașcu, vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, primarul comunei Sânpetru, Marian Arhire, și alți reprezentanți ai Primăriei și Consiliului Local Sânpetru, o delegație a Primăriei Brașov, condusă de administratorul public al municipiului, Adriana Miron, precum și directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Tudor Duțu, însoțit de specialiști din cadrul acestei instituții.

Administratorul public al municipiului Brașov a scos în evidență faptul că „dezvoltările imobiliare existente, cele în derulare și cele care sunt preconizate în unitatea administrativ-teritorială Sânpetru – dezvoltări care se adaugă celor din cartierul brașovean Tractorul – sufocă, practic, traficul pe Strada 13 Decembrie din municipiul reședință de județ”. Situația este amplificată, conform aceleiași surse, de lipsa infrastructurii educaționale în dezvoltările imobiliare din Sânpetru, ceea ce determină transportul copiilor la creșe, grădinițe și școli din Brașov și creează o presiune foarte mare asupra traficului rutier din întreg municipiul.

Primarul comunei Sânpetru a declarat că, din 2003 până în momentul de față, există 230 de planuri urbanistice zonale prevăzând dezvoltări imobiliare pe mai mult de 500 de hectare de teren din Sânpetru, ceea ce va genera valori enorme de trafic pe relația cu municipiul Brașov.

Directorul DRDP Brașov a afirmat că este necesar să fie identificate alternative pentru a disipa traficul de pe pasajul de la ieșirea din Sânpetru spre Brașov și de pe Strada 13 Decembrie; de asemenea, a evidențiat faptul că o altă problemă gravă de trafic este și pe relația Sânpetru-Hărman-DN 11-Brașov. „Planuri pe termen lung pentru îmbunătățirea traficului din zona metropolitană Brașov. Este foarte clar că dezvoltarea imobiliară din aceste zone necesită investiții masive din partea tuturor autorităților pentru a crea noi accese peste Varianta de Ocolire Brașov, dar și îmbunătățirea celor existente. Astfel, am stabilit elaborarea unui studiu cu participarea tuturor actorilor implicați, prin care să identificăm cele mai bune soluții pentru reducerea aglomerației la orele de vârf, dar și pentru promovarea unor soluții alternative de mobilitate urbană care să reducă traficul auto”, a scris pe Facebook, după întâlnire, Tudor Duțu.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean, „un studiu de acum câțiva ani al Băncii Mondiale concluziona că exista o intenție cifrată la aproximativ 200.000 de persoane de stabilire a domiciliului în municipiul Brașov și în zona periurbană a acestuia, iar realitatea tinde să confirme acest studiu. Este necesară, de aceea, o abordare integrată din punct de vedere al mobilității, de cooperarea instituțiilor administrației publice din localitățile afectate de problemele de trafic, a Consiliului Județean, a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri, pentru a gestiona situația, a genera proiecte de descongestionare a traficului și a identifica surse de finanțare.

La finalul întâlnirii, prefectul Mihai Cătălin Văsii a declarat: „Probleme de trafic nu sunt doar pe relația Sânpetru-Brașov, ci în toată zona periurbană a municipiului Brașov. A căuta soluții doar pentru o zonă nu înseamnă, practic, decât a muta problemele dintr-un punct în altul. Întâlniri putem face oricând, dar este important ca acestea să genereze ceva concret. De aceea, am propus ca, mai întâi, Primăria Brașov și Primăria Sânpetru să solicite Agenției Metropolitane efectuarea unui studiu de trafic și a unui plan de mobilitate pentru întreaga zonă periurbană a Brașovului, în perspectiva dezvoltărilor imobiliare aprobate. Astfel, se vor putea integra și variantele de creștere a gradului de mobilitate, se vor putea prioritiza și etapiza cheltuielile necesare în acest scop”.

Strada Narciselor, una dintre soluții

Pentru descongestionarea traficului de pe str. 13 Decembrie, Primăria Braşov are în pregătire proiectul de modernizare a străzii Narciselor, cu o lungime totală de 2,83 km (1,43 km pe teritoriul administrativ al Municipiului Braşov şi 1,4 km pe teritoriul administrativ al comunei Sânpetru), care va fi asfaltată şi lărgită la 4 benzi de circulaţie. De asemenea, vor fi amenajate trotuare suficient de late, care să permită circulaţia pietonilor şi a cicliştilor, spaţii verzi, dar şi un sens giratoriu. În proiect este prevăzută şi construirea unui pasaj subteran cu o lungime de 101,30 metri pe sub ocolitoarea municipiului Braşov.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button