Expres

BRAȘOV. Trafic restricționat în zona Coresi

 

Brașov Running Festival este evenimentul care își propune să așeze Brașovul pe harta europeană a marilor competiții de alergare.
Competiția, care are loc astăzi, 26 septembrie, de la ora 9.00, este doar episodul-pilot al unui festival sportiv mai amplu, prin care orașul nostru vrea să atragă un număr cât mai mare de sportivi la o competiție de anvergură, au precizat organizatorii.

Brașov Running Festival este o alergare pe șosea, de 10 km, care se va desfășura în buclă pe un traseu de 3.520 de metri, în cartierul Coresi, în zona străzilor 13 Decembrie – Zaharia Stancu, fapt care impune restricții de trafic în zonă, în intervalul orar 10.00-13.00.

Apelul concurenților se face la ora 9.00, apoi încep cursele copiilor: de la 9.30, cea pentru copiii mici (băieți și fete), care au de alergat pe o distanță de 600 de metri, iar de la 10.15 aleargă copiii mari, pe 1.000 de metri.
Cum în 29 septembrie este Ziua Mondială a Inimii, prilej cu care Clubul Rotary desfășoară acțiunea „Promenada inimilor”, tot acesta se va ocupa de secțiunea destinată copiilor a competiției Brașov Running Festival și le va oferi premii consistente micuților care vor participa.

La 10.30 se dă startul unui concurs de nutriție, „Să mâncăm sănătos”, iar de la 11 și 15 începe cursa seniorilor, de 10.000 de metri.

La 12.30 este programată festivitatea de premiere, iar la ora 13.15 ar trebui să se încheie festivalul.

Organizatorii spun că vor să facă din Brașov Running Festival locul de întâlnire al tuturor iubitorilor alergării cu vedetele atletismului mondial, dar și cu o experiență de eveniment demnă de marile orașe din Occident. În 2021 se testează infrastructura, iar de anul viitor organizatorii promit că aduc elita atletismului la Brașov.

Citiți și:

BRAȘOV. Modificări temporare de trasee RATBV

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button