BRAȘOV. Toți actorii care au dat în judecată Teatrul Sică Alexandrescu au câștigat procesele
Criza prin care a trecut Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, în urmă cu doi ani, când mai mulți actori au refuzat vreme bună să urce pe scenă, nemulțumiți fiind de activitatea managerială de la acea vreme, motiv pentru care patru au fost concediați, pare că s-a încheiat odată cu ultimul termen la Curtea de Apel Brașov, în 31 mai anul acesta, când a fost pronunțată o sentință în favoarea unuia dintre reclamanți.
Instanța a decis că actorii au fost concediați abuziv și că trebuie să-și primească posturile înapoi, plus salariile pe perioada cât a durat procesul.
Amintim că în anul 2016, după mai multe luni de proteste față de cel care câștigase postul de director al teatrului brașovean, Dan Marius Zarafescu, actorii Maria Gârbovan, Marius Cordoş, Ada Galeș şi regizorul Claudiu Goga și-au pierdut locurile de muncă pe motive disciplinare. Ca urmare, cei amintiți au dat teatrul în judecată.
De precizat este și că Zarafescu şi-a dat demisia după doar câteva zile de la primirea postului. Atunci, Primăria Braşov a numit-o ca director interimar pe actrița cu state vechi în instituția de cultură brașoveană, Viorica Geantă Chelbea. Protestele actorilor au continuat, ultimul fiind organizat în 17 decembrie 2016.
În 10 martie 2017, Viorica Geantă Chelbea şi-a dat la rândul său demisia din postul de director al Teatrului Sică Alexandrescu din Braşov, după cinci luni de interimat, iar în luna mai a fost organizat un nou concurs. După un concurs organizat cu repetiție de Primăria Brașov de mai multe ori, acum director este Dan Cogălniceanu.
Între timp, s-a derulat procesul deschis la Tribunalul Brașov. Primele sentințe au fost pronunțate cu un an în urmă, magistraţii hotărând că Maria Gârbovan, Marius Cordoș și Claudiu Goga au fost nedreptățiți și că trebuie să-și primească posturile înapoi, dar şi să fie plătiţi retroactiv. În cazul Adei Galeș, care ceruse și despăgubiri morale în cuantum de 10.000 de lei, procesul a continuat. Așa cum am precizat, și ea a și-a recâștigat zilele trecute drepturile în instanță, nu și daunele morale pretinse.
Ce face Ada Galeș?
Conducerea Teatrului Sică Alexandrescu nu a oferit până acum un punct de vedere oficial, însă am aflat că actorii în speță au fost reprimiți în funcții. Cu privire la plata salariilor restante nu avem încă vești. Ca ordonator secundar de credite, conducerea teatrului își gestionează fondurile după necesități și nu a solicitat până în prezent vreo rectificare bugetară de la administrația locală pentru a plăti salariile restante actorilor în cauză.
Ada Galeș este acum actriță la Teatrul Național din București și se pregătește de două spectacole în premieră. Contactată telefonic astăzi, aceasta ne-a declarat: „În acest moment sunt la repetiții. Mă bucur că am câștigat procesul, nu știu ce voi face în continuare cu privire la postul din Brașov. Este ultimul lucru care mă preocupă în acest moment, pentru că ne pregătim să scoatem două premiere aici, la București”.
Reclamațiile lui Pătrașcu
Lipsa de transparență din partea autorității locale și a teatrului cu privire la toate aceste aspecte a dus la nemulțumiri și în rândul câtorva consilieri locali.
Ca urmare, Lucian Pătrașcu, lider de grup PSD în Consiliul Local Brașov, a trimis un comunicat de presă prin care a adus critici la adresa Primăriei în primul rând.
„Ultima persoană din lotul de actori concediați de la Teatrul Sică Alexandrescu a câștigat în instanță litigiul cu instituția. Este o informație pe care am aflat-o din presa locală sau de pe rețelele de socializare, nicidecum de la reprezentanții Primăriei Brașov, așa cum ar fi fost firesc. Teatrul Sică Alexandrescu a fost obligat să îi reangajeze pe cei concediați și să le ofere salariile de la momentul concedierii și până la revenirea pe post. Este o altă veste care îi privește chiar pe brașoveni, pentru că din banii lor vor fi plătite daune morale. Într-unul din cazuri, suma ajunge chiar la 15.000 lei. De ce, până acum, nimeni din Primăria Brașov nu a adus la cunoștință Consiliului Local acest aspect? Este socotit un subiect de interes minor, care ar trebui trecut cu vederea?”, se întreabă Pătrașcu.
Sursa citată a apreciat că „brașovenii trebuie să știe ce se întâmplă cu banii publici, unde sunt direcționați, cine îi cheltuie și de ce. Cineva i-a concediat pe acești oameni, iar instanța a decis că acest lucru este nedrept. În mod normal, cel sau cei responsabili de concedierea lor ar trebui să fie sancționați pentru această greșeală care ne costă bani de la bugetul local”.
În consecință, după cum a precizat Pătrașcu, consilierii locali ai PSD vor să știe „de ce nu am fost informați cu privire la situația de la Teatrul Sică Alexandrescu. Cerem ca brașovenii să fie informați ce sumă va primi fiecare dintre cei concediați, în urma sentințelor pronunțate de instanțele de judecată. Deciziile acestora trebuie respectate, însă nu suntem de acord ca membrii Consiliului Local Brașov, în subordinea căruia se află Teatrul Sică Alexandrescu, să nu fie informați pe cale oficială de către Primărie. Nu mai dorim să aflăm din presă sau de pe rețelele de socializare, decizii care implică banul public!”
Foto: Arhiva Mytex – din timpul protestelor de la teatru
citiți și
BRAȘOV. Picnic în fața Teatrului „Sică Alexandrescu”
ACUM la BRAŞOV. Scandalul din teatru s-a mutat în Consiliul Local. GALERIE FOTO
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.