Expres

BRAŞOV. Tot mai puţini şomeri

 

La sfârşitul lunii martie 2019, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Braşov – foto, erau înregistraţi 5.764 şomeri (din care 2.606 femei), rata şomajului fiind de 2,20%, în scădere comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de 2,28%.

Din cei peste 5.700 de şomeri înregistraţi, doar 943 primeau indemnizaţie de şomaj, în timp ce restul erau şomeri neindemnizaţi (persoane în căutarea unui loc de muncă), unii dintre ei fiind potenţiali beneficiari ai ajutorului social – venit minim garantat (VMG).  
De altfel, potrivit datelor AJOFM Braşov, 4.093 de şomeri sunt din mediul rural, unde se află cei mai mulţi beneficiari de VMG. De asemenea, aproape jumătate dintre şomerii din evidenţele AJOFM (47,36%) abia au patru clase sau nici pe acelea. 25,79% dintre şomeri au terminat şcoala generală (gimnaziul) Alţi 10,73% au absolvit liceul, iar 10,20% au o şcoală profesională sau de arte şi meserii. 4,84% dintre şomeri au studii superioare, iar cei cu învăţământ postliceal sunt în proporţie de 1,08%.

Statisticile AJOFM Braşov arată că, din totalul şomerilor braşoveni, cei mai mulţi, adică 1.427 (25%), sunt din categoria de vârstă 40-49 de ani. O cifră asemănătoare se înregistrează şi la categoria 30-39 de ani, unde sunt înregistraţi 1.259 de şomeri (23%). Există, de asemenea, 1.060 de şomeri cu vârste de peste 55 de ani – 18% din total şi 977 (17%) cu vârste între 50 şi 55 de ani. 596 dintre şomeri )10%) au vârste sub 25 de ani. Cea mai bună rată de angajare rămâne astfel la categoria de vârstă 25 – 29 de ani, unde sunt înregistrate în baza AJOFM doar 407 persoane fără loc de muncă.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, 2.849 de şomeri sunt foarte greu ocupabili, 2.613 persoane greu ocupabile, 150 persoane mediu ocupabile, iar 152 sunt persoane uşor ocupabile. „Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, au explicat reprezentanţii AJOFM.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare