BRAȘOV. Toaleta publică din Piața Sfatului va fi accesibilă și persoanelor cu dizabilități, după modernizare
Municipalitatea are în vedere repararea şi modernizarea toaletei publice din Piaţa Sfatului, inclusiv realizarea unei căi de acces pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, sens în care se lucrează la documentaţia tehnică aferentă investiţiei.
„Prin acest proiect nu se pot aduce modificări la Piaţa Sfatului. În aceste condiţii, pentru accesul persoanelor cu deficienţe, singura amenajare posibilă este realizarea unei platforme mobile, similare celei de la intrarea la Centrul de Informare a Cetăţenilor din Primărie, iar valoarea acestui echipament este estimată la aproximativ 15.000 de euro. Un lift nu se poate amenaja, pentru că ar fi nevoie de o construcţie la suprafaţă, pentru realizarea căreia nu s-ar primi aprobarea din partea Direcţiei de Cultură a Judeţului Braşov”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
Pe de altă parte, puţinele toalete publice din oraş nu funcţionează la capacitate maximă, din cauza lipsei de personal, despre care am mai scris în ediţii anterioare. De mai multe luni, Serviciul de Administrare Pieţe din cadrul Primăriei Braşov, care se ocupă şi de gestionarea toaletelor, încearcă să rezolve problema, dar puţine persoane sunt dispuse să lucreze în astfel de locuri. Anul acesta s-a reuşit angajarea a trei persoane, dar mai este nevoie de încă două, aşa că în scurt timp va fi lansat un nou concurs, pentru a se putea asigura personal şi la toaleta din Piaţa Bartolomeu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.