Expres

BRAȘOV. Țigle desprinse de pe un bloc din Făgăraș, în urma unei vijelii

Pompierii au intervenit în această după-amiază în municipiul Făgăraș, jud. Brașov, pentru îndepărtarea unor țigle desprinse de pe loja unui apartament situat la ultimul etaj al unui bloc de pe Bulevardul Unirii.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială și autoscara, intervenția având ca scop eliminarea riscului pentru pietonii care circulau prin zonă.

Potrivit administratorului public al municipiului Făgăraș, Silviu Trâmbițaș, acoperișul s-a destabilizat în urma fenomenelor meteo produse în ziua precedentă, iar mai multe țigle au căzut pe trotuar.

„Pentru a evita pericolul accidentării cetățenilor și pietonilor, am solicitat intervenția pompierilor cu autoscara pentru îndepărtarea resturilor de țiglă, astfel încât acestea să nu mai reprezinte un risc pentru trecători”, a declarat acesta pentru fagarasultau.ro.

Vijelia a provocat și ruperea mai multor arbori în municipiu. Echipele de intervenție au acționat în mai multe zone pentru degajarea vegetației căzute și eliberarea trotuarelor.

Autoritățile locale au precizat că, în urma fenomenelor meteorologice, nu au fost înregistrate victime.

.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google