Expres

BRAȘOV. Tichetele de 100 de lei își mai așteaptă beneficiarii

  • batrani1.jpeg
  • img-2648.jpg

Pensionarii cu venituri sub 1.200 de lei, așteptați să primească „Dar din suflet pentru seniori”

Tichetele sociale distribuite de Direcția de Asistență Socială Brașov în cadrul Campaniei „Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor Pascale 2022, pot fi ridicate până în 29 aprilie.
Pot beneficia de aceste tichete sociale pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 1.200 lei/lună și vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații, vârstă împlinită până în data de 31.12.2022 inclusiv.
În cadrul campaniei, persoanele vârstnice beneficiază de tichete sociale în valoare de 100 lei pentru achiziționarea produselor alimentare. Astfel, se acordă 10 tichete sociale în valoare de 10 lei (valoare totală 100 lei) care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare.

Pentru a beneficia de tichete sociale din programul ,,Dar din suflet pentru seniori” trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
– solicitantul/solicitanta a împlinit vârsta legală de pensionare de 65 de ani (bărbaţii) sau 63 ani (femei). Se consideră că îndeplinesc această condiţie şi persoanele care împlinesc vârsta legală de pensionare în anul calendaristic al campaniei în cadrul căreia se solicită ajutor;
– solicitantul/solicitanta are domiciliul stabil în Municipiul Braşov;
– solicitantul/solicitanta este pensionar al sistemului public de pensii;
– pensia lunară din sistemul public de pensii a solicitantului este de până la 1.200 lei inclusiv;
– solicitantul/solicitanta nu are datorii faţă de bugetul local.

Pentru acordarea tichetelor sociale, cererea trebuie să fie însoțită de următoarele documente:  actul de identitate (CI sau BI) în original și copie; cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie; împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile; actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, în original și copie.
Actele menționate mai sus sunt obligatorii, neprezentarea unuia dintre acestea conducând la imposibilitatea acordării tichetelor sociale. Documentele de identitate și cuponul de pensie trebuie prezentate atât în original, cât și în copie.

Tichetele se distribuie prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS), din strada Panselelor 23.Programul de lucru cu publicul al Direcției de Asistență Socială Brașov este: luni, marți, miercuri, vineri, 8:30-15:00, și joi, orele 8.30-17.00.

Până acum au intrat în posesia tichetelor valorice circa 1.100 de beneficiari.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Braşov a anunţat că în 13 martie a început Campania „Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti. Cererile celor îndreptățiți pot fi depuse până în 13 […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare