BRAȘOV. Tetkron SRL amenință Consiliul Local cu instanța
Conducerea Tetkron SRL – societatea de transport, distribuție și furnizare a agentului termic, aflată în subordinea CL – a formulat o plângere prealabilă „împotriva refuzului nejustificat de a soluţiona cererea privind acoperirea din bugetul local a pierderilor rezultate din activitatea de exploatare a serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, înregistrate de S.C. Tetkron la data de 31 decembrie 2015”. Cererea a fost formulată sub forma unui proiect de hotărâre de Consiliu Local, care a intrat în dezbatere în ședința de plen din 6 aprilie, toți cei 19 consilieri prezenți abținându-se. Suma pe care ar fi trebuit s-o aprobe se ridică la 13,6 milioane de lei, cuantumul fiind validat drept pierdere tehnologică de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). Odată aprobaţi, banii ar fi ajuns în contul datoriei de circa 16 milioane de lei pe care o avea Tetkron faţă de Bepco SRL, producătorul privat de energie termică în sistem centralizat, care la rândul său trebuia să plătească facturile restante faţă de furnizorul de gaz, Engie România (GDF Suez Energy). Cum asta nu s-a întâmplat, din 7 aprilie, brașovenii din peste 10.000 de apartamente au rămas fără apă caldă la robinete. Viceprimarul Ciprian Bucur a explicat atunci că plata ajutorului de stat (acoperirea pierderilor de la bugetul local) se poate face, prin lege, doar către societăți care dețin licență de operare la data virării sumelor. Or, Tetkron nu a obţinut de la ANRSC reînnoirea licenţei, care a fost valabilă până în 21 decembrie 2015, tocmai din cauza situaţiei financiare precare. Astfel, s-a creat un cerc vicios, din care municipalitatea vrea să iasă prin înfiinţarea unui serviciu public de termoficare în subordinea Primăriei, care ar obţine rapid licenţa de operator şi ar produce agentul termic în centralele termice proprii, pentru o parte din abonați, iar pentru ceilalți ar încheia contract cu producători de pe piață.
Demersul va fi prezentat în ședința de Consiliu Local
Informarea despre această plângere prealabilă figurează pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din 26 mai. „Consilierii locali, în baza recomandărilor făcute de direcţia de specialitate din subordinea municipalităţii, au respins această solicitare. Există această plângere în prealabil făcută de societatea Tetkron de care toţi consilierii locali trebuie să ia cunoştinţă”, a explicat ieri Ciprian Bucur. Plângerea prealabilă este primul demers, obligatoriu, înainte de deschiderea unui proces în instanţă. Dar în aceeași ședință de plen aleşii locali sunt chemați încă o dată să constate încetarea contractului de concesiune nr. 254 din 27.11.2006 dintre municipalitate și CET ( novat prin contractul nr. 1864 din 17.12.2010) şi a contractului nr. 3 din 16.08.2010, de delegare a gestiunii serviciului de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în Municipiul Braşov, încheiate între municipiul Braşov şi S.C. Tetkron S.R.L. Alte două proiecte pe ordinea de zi vizează revocarea H.C.L. nr. 485/2010, prin care s-a aprobat Protocolul de cooperare pentru susţinerea implementării şi finalizării proiectului de construcţie al unităţii de producere a energiei termice în cogenerare, precum şi însuşirea Hotărârii AGA Tetkron pentru reorganizarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat din Municipiul Braşov. Acestea sunt necesare în procedura de înființare a noului serviciu de termoficare, care trebuia să preia patrimoniul Tetkron, pentru a putea îndeplini atribuțiile operatorului. De altfel, pe ordinea de zi a şedinţei de CL care va avea loc joi se mai află aprobarea restructurării serviciului de alimentare cu energie termică la nivelul municipalităţii.
Citiți și:
BRAŞOV. Abonaţii Tetkon, lăsaţi să aştepte
BRAȘOV. Debranșările de la Tetkron nu se pot face în mod haotic
BRAŞOV. Gata cu Tetkron! Când vor avea din nou apă caldă abonaţii?
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.