Expres

BRAȘOV. Termen prelungit pentru depunerea ofertelor de continuare a lucrărilor la CATTIA

 
Termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru continuarea lucrărilor la Centrul de Afaceri Transfer Tehnologic şi Incubator Afaceri (CATTIA), din Bartolomeu Nord (strada Institutului nr. 35) a fost prelungit până pe 30 septembrie. Data iniţială de primire a ofertelor era 20 septembrie. 
 
În total, cinci firme s-au arătat interesate de continuarea lucrărilor la CATTIA, dar reprezentanţii acestora au cerut să li se ofere o situaţie tehnică detaliată cu privire la lucrările care au fost efectuate şi care ar mai fi de executat, astfel încât să facă o ofertă corectă. Din acest motiv s-a luat măsura prelungirii termenului de depunere a ofertelor, după cum a explicat viceprimarul Laszlo Barabas.
 
Ofertele vor putea fi depuse electronic.
 
Reprezentantul Municipalităţii s-a arătat încrezător că schimbarea survenită nu va afecta termenul de finalizare a lucrărilor, care este 31 iulie 2018. 
Proiectul este finalizat în proporţie de 35%, iar valoarea estimată a lucrărilor care mai sunt de executat este de aproximativ 29.233.000 de lei, fără TVA.
 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button