Expres
BRAȘOV. Teren de sport vandalizat (FOTO)
Terenul de sport care fusese modernizat, toamna trecută, în parcul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Brașov, a fost vandalizat, ieri, de persoane necunoscute.
Una dintre porțile din aluminiu a fost ruptă și doborâtă la pământ.
Reprezentații Serviciului Amenajare Zone de Agrement spun că, potrivit unor copii din zonă, poarta ar fi putut fi vandalizată de un grup de tineri care consumaseră alcool, cu o noapte în urmă. Poliția Locală nu a primit nici o sesizare în acest sens.
Din cauza duratei procedurii de achiziție, cel mai probabil pe terenul de sport vor fi montate din nou porțile vechi, din fier, care, de altfel, sunt mai rezistente la „atacuri”.
În septembrie 2019, Primăria a modernizat șapte terenuri de sport.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.